Traian – Traian – Asasinul (Cu Dva3avoda)

Traian:
Atât de adânc a intrat pumnalul în victimă,
Atât de lejer a intrat în carne că
Doar sângele țâșnind, sunetul oaselor trosnind,
Trezesc în el sentimentele ce le caută de-atâta timp.
Transformă dorința-n sentință,
Cu bună știință, dar cu rea credință,
Tind să zic celor ce nepăsători pe-alături au trecut,
El i-a înțeles perfect, dar asta l-a făcut să-i urască mai mult.
Admirându-și opera, se bucură.
A renăscut, dar de trecut nu se scutură.
Altarul unui canibal, nu vă invit să asistați,
Nu insistați, de parcă în SIS stați.
Și-a f***t timpul măsurând agonia în secunde,
Întins, închis între 4 pereți, învins de umbre,
Și-a construit: ziduri, bariere unde,
Fără acordul lui nimeni nu poate pătrunde.
Că dacă s-ar încumeta, ar ajunge în baracă,
Gustând dintr-o placă de metal,
Are un mental de capu-ți crapă,
Astfel de soartă-i așteaptă pe cei ce nu pleacă.
Punct. Și de la capăt iată,
Nimeni niciodată n-o să poată să-l facă,
Să-nceapă să treacă, să uite de tot,
Nu iartă, n-arată empatie deloc.
Stop! Ca la un ceas de seară,
L-au demascat mascații, și pentru prima oară ziua e specială,
Judecătorul i-a dat 7 ani – nu poa’ să-l doară,
Că se simte ca-n prima zi de școală.