Fără zvâcnirea sângelui în vine,
Nici când nu aud cuvântul „evadare”
Și fără să tresar, pusă pe fugă,
Ca pasărea cu aripa-n așteptare!
Nici când nu aud de temniți grele
Cum că ocnașii le zdrobesc,
Fără să zgâlțâi propriile-mi gratii
Și iarăși să mă prăbușesc!
Sensul versurilor
Piesa exprimă o empatie profundă față de cei captivi, fie fizic, fie metaforic. Naratorul nu poate auzi despre evadare sau temnițe fără a simți propria captivitate și dorința de libertate.
