subconstient – Versuri.pro

Daniel Aurelian Radulescu feat Goeteri - Diavolul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Zâmbete perfide neînţelese,
ce le vrei sincere şi nu-s,
le asculţi doar aparent, eşti dus…
Lăuntru-s răbufniri perverse.
Eşti fericit, cum îţi doreai,
când fără ştire pici în transă;
nu îţi explici nici pasa proastă,
nici pierderea din ce aveai?
Prietenilor vechi de-o viaţă
brusc le atribui doar defecte;
zeci de-amintiri devin infecte…
Impenetrabil eşti, de gheaţă.
Iubitei ce-o adori pe veci,
nu-i mai aduci cadouri, flori;
în gând te chinui s-o omori…
O laşi în lacrimi, chin şi pleci.
E straniul răului profund;
te lupţi cu el, îl simţi prezent,
e propriul tău subconştient…
Te vrea zăcând, vise-ngropând!
E Samuel, Behemot, drac,
e-Aspida, Belzebut, Leviatar,
e-Azazel, Asmadeu, e Beliar,
e-Alcor, Satan, e tartor peste veac!

Daniel Aurelian Radulescu - Zburător Trimis

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Am înotat astăzi pe-un cer;
Era albastru cu aisberguri.
Nu era nimeni, eu stingher;
Era și alb, erau și neguri.
Urcam în rece de azot,
Dădeam din mâini sau lin planam.
Simțeam miros de creozot
Când pasăre-n metal treceam.
Și era frig de-un aer rece;
Văzduh sub brațe îl simțeam,
Cu păr în vânt zburam, pluteam.
Sunt vis, un vis ce nu mai trece.
Și mă-nălțam în sus, ce-i jos;
Abis de negru se zărea.
Dar unde vreau e sus, în jos
Și-acolo e „Planeta mea”.
Și-not și tot mă-afund mereu
Și-i oxigen, respir mai bine.
E mai mult aer, sunt mai greu
Și-ncă plutesc, azur mă ține.
Privesc din umăr, capu-ntors;
Văd verde, cafeniu și plumb
Și parcă-s obosit, sunt stors.
Îmi caut loc să stau.. pe fund.
Și văd cutii mobile, fixe,
Zăresc și amoebe.. mii;
Se-ntrepătrund ca să existe
Ieșind, intrând printre cutii.
Planez încet și simt străfund,
Văd totul la orizontală.
Am terminat, revin în gând.
Găsesc sfârșit.. în plictiseală!

Daniel Aurelian Radulescu feat Goeteri - Lose Control

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Mă uneltește subconștiința,
Ce-o am mereu alternativă
În timp real, îmi ia putința;
Nu pot fi doi deopotrivă!
Sunt veșnic chinuit de dublu
-Nu alter ego de nebun
Rătăcitor, mereu în sumbru-
Am veșnic glas de rău, la bun!
Chiar de mă-nchin cu gând pios,
Apare ateul din neant
Cu gând corupt, d-evlavios..
Mă chinuie halucinant!
Singur îmi fac metamorfoză
Din aluatul ce-mi mixez;
Cu-adânc de crez îmi fac hipnoză..
Cumulurile-mi protejez!
Mă-ntreb de suntem toți la fel
Și-n diferență avem vreun rol;
De-a fi stăpân de corp, de țel,
Sau de-a ceda..”in lose control”?!?..

Daniel Aurelian Radulescu feat Goeteri - Moartea-n Râs… a Cuvântului

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Se plimbă-n Univers subconștientul,
Fiind singurul necenzurat, ascunsul,
Căci lumea și-a reinventat patentul
De-a preamări perfidul, pedepsind ne-ajunsul.
Cuvânt e acum doar sunetul afazic
Înșiruit în zgomote răzlețe;
False-ntrupări de vis extazic
Din minți golașe-n fond, jinduri istețe.
Răspuns dispare de la sine, dialog
Nu mai există, este tot ecou
De răgete, sălbatic prăvălite-nspre zălog;
Nefericit pierzantul, veșnic brav erou!.
E vârful piramidei existenței
Clădită din cadavre vii, neacceptate,
Moarte de simțul desuet al impotenței
De vise neîmplinite, căci neexprimate.
E moartea unui simț, fost unicat,
Cum râsul ce dispare, totodată
Redevenind ursitul, „eul” blestemat,
Lăsând planeta-n fine.. „Homo Less” curată.
Se-nchide ciclul de biped-himeră
Automulțumit de simțuri unicate,
De vorbe-n râs, pierdute pe o sferă..
Mut îngropându-și-le.. cu eternitate.

Daniel Aurelian Radulescu feat Goeteri - De Vis N-Ar Fi…

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Îi spune vis
la o poveste fără sens,
ca un crâmpei
dintr-un ochean
cu sticle colorate sparte,
un fel de real interzis
sau un condens
din tot ce-am petrecut printre ai mei,
cu toţii figuranţi pe un ecran,
apropiaţi, ce la trezire sunt deja departe,
ca într-un soi de paradis
pierduţi, lăsându-mă cu mintea plină de idei..

Vis i se spune
şi la ce-ai dori
să se-mplinească,
ceva mai mult decât ai crede,
un soi de imposibilitate,
la care fără raţiune,
pân-a muri tot,
crezi că s-ar putea s-deverească,
dar nu se vede
din opacitate
sau inacţiune..
O pierdere de timp prostească!.

Vis poţi să-i spui
la o-ncercare
metafizică
de a da sens unei excreţii
de prea mult, de resetare
de-o mâzgă cenuşie
în care nu mai poţi să pui
nicio interpretare
şi-i cauţi o-nţelegere empirică
la ce se va petrece-n cursul vieţii;
un fel de pseudo parapsihologie,
o alienare..

Îi spune vis
pentru că nu s-explică
nici haosul
-mai mult decât hazard-
nici fuga
din senzaţia de frică,
când vrei s-alergi
şi nu poţi avansa
şi zbori fără permis
şi trăieşti holocaustul
în care ruga
nu ţi-e împlinită.. mori,
afli ce nici n-ai cunoscut;
figuri şi locuri inedite
ce nu fac parte din văzut
şi făr-a vrea în zori
le ştergi
ca pe ispite!.

Vis de n-ar fi
n-am fi capabili de imagini
şi nu numai color,
nici în alb-negru,
ca şi cum n-am putea vorbi
căci gur-ar fi doar gaura cu margini,
iar inim-ar fi un motor,
care oricât e de integru
noaptea sau zilnic s-ar opri,
cum cartea fără pagini..
Am fi trăit făr-a ne şti într-un abis de negru..
Ne-am prăvăli fără repere-ntr-un plictis,
s-ar spune că în fapt, real, n-am fost decât un vis..
14. 02. 2011

Dragos - Live (Bucata a 2-a)

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Eu n-am bunici, nici frici de cicatrici
Zici că nu înțelegi cum stă vrăjeala, atunci pici
Pășesc ușor ca o pisică noaptea, nu m-aude nimeni
Merg la șoricei să îmi iau partea, moartea
De care ți-e frică, da’ nu ai cum să scapi, e groasă
Ea e singura femeie care nu te lasă, și
Mergând pe stradă luminată îmi văd umbra, la fiecare 50 de metri îmi face cu mâna
Și dansez cu fete cumpătate, cumpărate, îmi zic
Împărate avem bluze împrumutate
Împrumută-ne tu vocea ta și îți promitem, că ne îmbogățim peste noapte și nu o să te vindem, da’ io
Nu sunt prost, nu le dau mica mea avere
Vocea mea de miere, mulțumesc, cu plăcere
Fără vocea mea probabil n-aș fi acceptat, de cei din jur
E ca și cum le-aș da coroana de pe cap, așa că
De 5 ani pășesc ușor ca masonii, nu mă vede nimeni da’ m-aude în subconștientul fiecăruia
Din cap nu-i blasfemie, da’ cu mintea și cu Dumnezeu fac pasul spre ieșire, dintre
Monștrii ăștia de pe pământul cu vreme rea
Și mă alătur pe cer între celelalte stele, unde
Mi-e locul mie, sunt steaua dintr-o mie
Strălucirea mea explodează-n agonie.

Dragos feat Thc - 8:43

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Eu n-am bunici, nici frici de cicatrici,
Zici că nu înțelegi cum stă vrăjeala, atunci pici,
Pășesc ca o pisică noaptea, nu mă aude nimeni,
Merg la șoricei să-mi iau partea, moartea
De care ție frică, dar nu ai cum să scapi, e groasă,
Ea e singura femeie care nu te lasă,
Și mergând pe stradă luminată îmi văd umbra,
La fiecare 50 metri face cu mâna,
Și dansez cu fete cumpătate, cumpărate,
Îmi zic împărate, avem bluze împrumutate,
Împrumută-ne tu vocea ta și îți promitem,
Că ne îmbogățim peste noapte și nu o să te vindem,
Dar eu nu sunt prost, nu le dau mica mea avere,
Vocea mea de miere, mulțumesc, cu plăcere,
Fără vocea mea probabil nu aș fi acceptat,
De cei din jur, e ca și cum ți-aș da coroana de pe cap,
De 5 ani pășesc ușor ca masonii,
Nu mă vede nimeni, dar mă aude în subconști-
entu’ fiecăruia din cap, nu-i blasfemie,
Dar cu mintea și cu Dumnezeu fac pasul spre ieșire,
Dintre monștrii ăștia de pe pământul cu vreme rea,
Și mă alătur pe cer între celelalte stele, unde,
Mi-e locul mie, sunt steaua dintr-o mie,
Strălucirea mea explodează în agonie.
E 8:43 și asta bea o sticlă de rom
Și mă dă afară din casă, dum dum,
16 fraieri la mine mă captează,
Fiecare fum zboară ca un glonț în teastă,
Am un déjà vu, parcă ies din scrum în scrum,
Ca pe mortul ăsta cred că l-am mai văzut odată-n cartum,
Sunt atât de elegant de parcă aș fi la costum,
Și după mine miroase cel mai frumos parfum,
Merg pe bitum, mai trag un fum,
Cică unu’ îmi spune că Dragos scoate album,
Dar eu continui să consum foaie de divinum,
Am stări și schimbări de parcă aș fi un medium,
Pe scări șamanii sunt ca pe podium,
Un pas și un fum, la asta mă rezum,
Și rămân ăștia de urmează pe afară,
Încă o seară să mergi pe strada murdară.

Mircea Dinescu - Ușa cu Mort

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Ca leul în fața tabelului lui Mendeleev
amusind feroasele-neferoasele,
de-o neputință frenetică
la sfârșitul de ev
Între Dumnezeu și Genetică
oasele,
mă dor oasele.
În tramvaie, pe-acoperișuri – mă apucă subit
o durere de oase ilogică,
de care-i răspunzător
pitecantropul pitit
în pădurea genealogică.
L-o fi tras un curent glacial dinspre sud
vreun strănut al naturii haotice,
fiindcă-l simt și acum în ciolanul meu ud,
congelat ca un fruct de la tropice.
Îmi lipsește precis o linguriță de iod
un degetar de potasiu-n artere,
neglijate de bunul meu unchi Hesiod
dedat la diete severe.
Îmi lipsește sărutul acela târziu
de femeie dormind în păpușă,
nu-mi lipsește în schimb mortul meu străveziu
mortul meu de la ușă

Cezar Ivanescu - La Baad

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Mă trezesc adesea visând
următoarea scenă: Baadul
e asediat de intruși: într-o
clădire sunt ultimul apărător
care mai rezistă atacatorilor:
într-un hol imens cu pardoseala
neagră gudronată
ca a unui platou de filmare,
înaintez cu o armă
automată în brațe: câțiva
intruși trag în mine în
plin; sunt ciuruit,
cu ultimele puteri înaintez
însă și scuip pe fața primului
intrus îndreptat spre mine
cu ultimul efort al
plămânilor un val de sânge
care-i acoperă toată fața:
nu m-am întrebat niciodată
dacă este posibil ca un ins
ciuruit să mai poată scuipa
un val imens de sânge în
fața cuiva dar imaginea
în sine mi-a plăcut, s-a
implantat în mazochismul meu
de zile mari, și-mi
revine cu forța
reiterată a unui onanism
juvenil.. firește
aceasta este doar imaginea
centrală, pentru că visul
în sine are variațiuni infinite,
scena aceasta fiind
când punctul unui fatal
deznodământ, când începutul
unui calvar care
se continuă cu..!

Jager - Celălalt Om

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Strofa I:
Lasă lumina să răzbată-n cameră, nu stinge becu’
Că întunericu’ mă face să scriu negru
Vreau să-ți vorbesc despre un om pe care îl cunosc de când mă știu
Trăiește-n mine, e viu
El este eu când eu nu-s eu,
Când eu sunt cineva care nu vreau să fiu
Vrea să mă ducă-n partea întunecată, da-i refuz oferta
N-ascult nici codu’ lui Dragon, nici calea samuraiului, și nici Omerta…
Singuru’ cod în care cred e codu’ muncii
Că mă ajută să țin lângă mine fata cu care vreau să-mi cresc pruncii
Îmi sapă adânc, în cele mai umbrite colțuri
Ale conștiinței, ca după veritabile comori…
Doar că el speră să găsească acolo-n loc de aur, ură
Și câteva eșecuri, și câteva frustrări
Iar vocea lui, deși e mută, îmi sună răspicat în cap
Cerându-mi insistent să tac
Spunându-mi că e timpu’ să-l las să vorbească
Și îmi e tare frică de ziua când o s-o fac
Gândindu-mă cu groază și cu trac
Că n-o să fie nimeni lângă mine să mă oprească
Poate că am nevoie de vreun psiholog sau de vreun psihiatru
Dar ce să fac cu el? Probabil o să-l sperii…
Nu cred că există vreun tratament care să-mi vindece subconștientu’ de lăsarea serii
Și implicit, de somn
Fiindcă atunci când dorm
Cuprins de vise, mă transform
Mai mult ca niciodată în celălalt om…

Refren:
Lumea poa’ să cadă
Nu-mi pasă (X4)
Vreau să merg acasă!
Lumea poa’ să moară
Nu-mi pasă (X4)
Lăsați-mă acasă!

Strofa II:
Noiembrie 2014, a doua luni din lună
Cu amintirea ultimelor luni, dându-mi impuls la mână
Scriu, și dacă scriu
Înseamnă că lumina nu s-a stins de tot în mine, și sunt viu…
Asta nu-i pentru voi, și n-ascultați, c-o să vă pară fără rost
E pentru mine, în încercarea de-a înțelege pe deplin ce-a fost
Mi-am spus-o în gând de mii de ori, dar simt nevoia să mi-o spun cu voce tare
Și în același timp, e ca și cum îmi cer iertare
Renunț la orice întrebare acuzatoare
Și-mi dau aprobare să mă iert,
Că nu-i nevoie să fiu dur cu felu’ meu de-a fi, și să mă cert
Pentru ceva ce poate alții ar fi făcut
Mult mai greșit, sau poate mult mai demult…
Mă simt învins, și-nvingător și scriu cu inima rănită
La fel de mult cum scriu cu mâna de sânge mânjită
C-am fost și agresor, și victimă-n același timp
Și mi-am simțit ochii plângând, abia clipind
La fel de mult, cum mi-am simțit și buzele rânjind
La fel cum mi-am simțit pumnu’ lovind
Și vine linie sub toate astea, și se-adună
Și chiar dacă balanța înclină mai mult spre partea rea, sau partea bună
C-o foaie și creionu-n mână, trag aer în piept
Sunt prea bun, și prea deștept
Și-acuma știu la ce m-aștept
Încât mi-e imposibil să mai pierd…
A doua oară dacă pierd, pier!

Refren