Se plimbă-n Univers subconștientul,
Fiind singurul necenzurat, ascunsul,
Căci lumea și-a reinventat patentul
De-a preamări perfidul, pedepsind ne-ajunsul.
Cuvânt e acum doar sunetul afazic
Înșiruit în zgomote răzlețe;
False-ntrupări de vis extazic
Din minți golașe-n fond, jinduri istețe.
Răspuns dispare de la sine, dialog
Nu mai există, este tot ecou
De răgete, sălbatic prăvălite-nspre zălog;
Nefericit pierzantul, veșnic brav erou!.
E vârful piramidei existenței
Clădită din cadavre vii, neacceptate,
Moarte de simțul desuet al impotenței
De vise neîmplinite, căci neexprimate.
E moartea unui simț, fost unicat,
Cum râsul ce dispare, totodată
Redevenind ursitul, „eul” blestemat,
Lăsând planeta-n fine.. „Homo Less” curată.
Se-nchide ciclul de biped-himeră
Automulțumit de simțuri unicate,
De vorbe-n râs, pierdute pe o sferă..
Mut îngropându-și-le.. cu eternitate.
Sensul versurilor
Piesa descrie o lume în care limbajul și comunicarea și-au pierdut sensul, ducând la alienare și la moartea emoțională. Individul se simte neputincios în fața acestei decăderi, incapabil să-și exprime visele și sentimentele.