Am înotat astăzi pe-un cer;
Era albastru cu aisberguri.
Nu era nimeni, eu stingher;
Era și alb, erau și neguri.
Urcam în rece de azot,
Dădeam din mâini sau lin planam.
Simțeam miros de creozot
Când pasăre-n metal treceam.
Și era frig de-un aer rece;
Văzduh sub brațe îl simțeam,
Cu păr în vânt zburam, pluteam.
Sunt vis, un vis ce nu mai trece.
Și mă-nălțam în sus, ce-i jos;
Abis de negru se zărea.
Dar unde vreau e sus, în jos
Și-acolo e „Planeta mea”.
Și-not și tot mă-afund mereu
Și-i oxigen, respir mai bine.
E mai mult aer, sunt mai greu
Și-ncă plutesc, azur mă ține.
Privesc din umăr, capu-ntors;
Văd verde, cafeniu și plumb
Și parcă-s obosit, sunt stors.
Îmi caut loc să stau.. pe fund.
Și văd cutii mobile, fixe,
Zăresc și amoebe.. mii;
Se-ntrepătrund ca să existe
Ieșind, intrând printre cutii.
Planez încet și simt străfund,
Văd totul la orizontală.
Am terminat, revin în gând.
Găsesc sfârșit.. în plictiseală!
Sensul versurilor
Piesa descrie o călătorie onirică, o explorare a subconștientului unde protagonistul se simte singur și dezorientat. Călătoria se termină cu un sentiment de plictiseală și acceptare a unei realități banale.