Mă trezesc adesea visând
următoarea scenă: Baadul
e asediat de intruși: într-o
clădire sunt ultimul apărător
care mai rezistă atacatorilor:
într-un hol imens cu pardoseala
neagră gudronată
ca a unui platou de filmare,
înaintez cu o armă
automată în brațe: câțiva
intruși trag în mine în
plin; sunt ciuruit,
cu ultimele puteri înaintez
însă și scuip pe fața primului
intrus îndreptat spre mine
cu ultimul efort al
plămânilor un val de sânge
care-i acoperă toată fața:
nu m-am întrebat niciodată
dacă este posibil ca un ins
ciuruit să mai poată scuipa
un val imens de sânge în
fața cuiva dar imaginea
în sine mi-a plăcut, s-a
implantat în mazochismul meu
de zile mari, și-mi
revine cu forța
reiterată a unui onanism
juvenil.. firește
aceasta este doar imaginea
centrală, pentru că visul
în sine are variațiuni infinite,
scena aceasta fiind
când punctul unui fatal
deznodământ, când începutul
unui calvar care
se continuă cu..!
Sensul versurilor
Piesa descrie un vis violent și obsesiv despre un asediu și un act final de sfidare. Visul explorează teme de violență, vulnerabilitate și o fascinație morbidă cu propria suferință.