Eu n-am bunici, nici frici de cicatrici
Zici că nu înțelegi cum stă vrăjeala, atunci pici
Pășesc ușor ca o pisică noaptea, nu m-aude nimeni
Merg la șoricei să îmi iau partea, moartea
De care ți-e frică, da’ nu ai cum să scapi, e groasă
Ea e singura femeie care nu te lasă, și
Mergând pe stradă luminată îmi văd umbra, la fiecare 50 de metri îmi face cu mâna
Și dansez cu fete cumpătate, cumpărate, îmi zic
Împărate avem bluze împrumutate
Împrumută-ne tu vocea ta și îți promitem, că ne îmbogățim peste noapte și nu o să te vindem, da’ io
Nu sunt prost, nu le dau mica mea avere
Vocea mea de miere, mulțumesc, cu plăcere
Fără vocea mea probabil n-aș fi acceptat, de cei din jur
E ca și cum le-aș da coroana de pe cap, așa că
De 5 ani pășesc ușor ca masonii, nu mă vede nimeni da’ m-aude în subconștientul fiecăruia
Din cap nu-i blasfemie, da’ cu mintea și cu Dumnezeu fac pasul spre ieșire, dintre
Monștrii ăștia de pe pământul cu vreme rea
Și mă alătur pe cer între celelalte stele, unde
Mi-e locul mie, sunt steaua dintr-o mie
Strălucirea mea explodează-n agonie.
Sensul versurilor
Piesa explorează teme legate de mortalitate, identitate și aspirația către un loc mai bun. Artistul se simte ințeles doar prin vocea sa, refuzând compromisuri și căutând un loc printre stele, departe de lumea imperfectă.