George Bacovia – Furtună
Furtună.Prin codrii BacăuluiVâjâie vântulȘi-ntunecă lumeaUn cer ca pământulȘi codru pe codruSe umple de clocot,Iar toamna în hohotLe cântă prohodul..Și parcă mă cheamă,De crengi atârnând,Avesalomi gemândCu plete-ncâlcite..De spaimă mă prindPriviri rătăcite,Și mintea, de zgomot,Nimic nu înțelege..Și-aș vrea ca să morCa Romulus rege,Uitat, legendar..Cuprins de-o furtună,Pierdut să disparPrin codrii Bacăului..