Furtună.
Prin codrii Bacăului
Vâjâie vântul
Și-ntunecă lumea
Un cer ca pământul
Și codru pe codru
Se umple de clocot,
Iar toamna în hohot
Le cântă prohodul..
Și parcă mă cheamă,
De crengi atârnând,
Avesalomi gemând
Cu plete-ncâlcite..
De spaimă mă prind
Priviri rătăcite,
Și mintea, de zgomot,
Nimic nu înțelege..
Și-aș vrea ca să mor
Ca Romulus rege,
Uitat, legendar..
Cuprins de-o furtună,
Pierdut să dispar
Prin codrii Bacăului..
Sensul versurilor
Piesa descrie un sentiment profund de melancolie și disperare, folosind imaginea unei furtuni puternice în codrii Bacăului ca metaforă pentru starea interioară a naratorului. Acesta își dorește să dispară, cuprins de furtună, asemenea unor figuri legendare uitate.