romanian poetry

Lucian Blaga – Corni Vechi Se Scutură de Rod

de

Corni vechi se scutură de rod în cimitir.Mi-e sufletul bătrân – deodată cu pământul.Prin gene și frunziș cad stropi de cer –și-un soare sfânt și bun în păr mi se strecoară.Culcată-n troscoțelul verde pe-un mormânttu pari o coardă întinsă aspru pe-o vioară.Trimiți un tânăr zvon de moarte pe cărare.Tomnatic vânt pornește funigei spre mare.

Nichita Stănescu – Domnului Rotaru

de

Tragică durere, dor de nedescris,de un drag de stâncăplânsu-mi-s.O, tu, sunet dulce,rupt din alte cărți,ca și cum Neculcear zidi cetăți.De drag de Rotarufără osii scriu,este în zadaru’cărui îi sunt fiu.De înalț drapelenumai pentru verb,pe zăpadă neagrăcând aleargă un cerb,plecat dintre ele,plecat dintre ele,plecat dintre ele.

Heinrich Heine – Stele Piciorușe de Aur

de

Stele, piciorușe de aurPlimbă-ncet pe calea bolțiiSă nu turbure pământulAdormit în poala nopții.Codrii-s muți, în ascultare.Frunzele-s urechi verzui.Muntele ca-n vis întinde– Umbră lungă –, brațul lui.Dar ce cheamă și îmi umpleInima cu-ecou-i clar?Să fi fost glasul iubiteiSau privighetoarea doar?

Gabriela Melinescu – Singură Să Fiu Lăsată

de

Singură să fiu lăsată.Caldă și definitiv muriiîntr-o cameră-nghețată.Seceră cu dinți sclipi.Numai groapa umbră n-areși tânjesc un con căzutîntr-o pată de păianjencare trupuri vii a supt.Și-n lume duce sufletturla fără cavaler.Adu-miun cuțit virgin de tăiat piatradintre pieptul meu și cer.

Emil Botta – Fantasmagoria

de

Stele ascunse-n telescopîntoarceți-vă-n cer.Douăzeci de ani astronomul miopo să vă caute ca pe mioare-un oier.Priviri, la matcă vă-nturnațica ploaia, ca izvoarele.Orbul care v-a pierdut, cere să-i redațiluna și soarele.Melci, reintrați în cocioabe,cenușa, revino în focuri și-n vetre,copaci, întoarceți-vă în muguri, în boabe,și voi, oameni, în pietre.

Duiliu Zamfirescu – S-Aud

de

S-aud pâraiele cum curgÎn pacea palidei lumine,Se umple valea de amurg,Iar eu mă duc gândind la tine.S-aude clopotul la schit:Merg pustnicii să se închine;Luceafărul a răsărit,Iar eu mă duc gândind la tine.S-aude buciumul în munțiÎnfiorând cu lungi suspineTăcerea codrilor cărunți..Eu mă tot duc gândind la tine.

A E Baconsky – Pan Suferindul

de

Sus, în orașul efebilor,Pan suferindul – susploile scotochii verzi ai copacilor.Dansul lichid, șerpuitumblă prin ochii bolnavului –trupuri mereu mai albastreși biciuie carnea.Și din fiece fluier al naiuluiies uriașe omizi – dar nici unanu-și mai întoarce spre dânsulunicul ochi.