Versuri corectate și adnotate
Pe umeri pletele-mi curg râu,șuvițele Gorgonei împletitecu șerpi, a mele răsucind verzuila tâmple și pe gâtul ca de sticlăcuvinte-șerpi, inele gâtuindlucios tulburătoarele podoabece mă răsfrâng și cele ce pălescrăsfrântele în sinea mea de pâclădin creștet lung șuvoi gâlgâietor,șuvițele Gorgonei mătăsoase,și ochiul fără noimă împietrindzulufi, inele, bucle veninoase.
Din nenimica, crea-vom noi un totDin început, vom țese noi sfârșitul.Și vom păși pe-al vieții drum prea strâmbCăutând mereu… iubitul. Fiindcă nu știm să descifrăm iubirea,Suntem orbiți de-al vieții vânt turbat.Și asculta-vom spre sfârșitul viețiiCu jale… clopote cum bat.
Nu-mi pasă de rime. Rareorivezi doi copaci la fel, unul lângă altul.Gândesc și scriu tot așa cum florile au culoare,dar cu mai puțină măiestrie în modul de-a mă exprima,fiindcă îmi lipsește simplitatea divinăde-a fi cu totul doar exterioru-mi.Privesc și mă emoționez,mă emoționez așa cum apa curge pe un povârniș,și poezia mea e naturală ca vântul … Citește mai mult
Scutul-i ca oglinda care-absoarbetotu-n ea, tăcut; deschis cândva,înecând apoi răsfrângeri oarbede finite locuind deja.Depărtări de stirpe, de prisossă nu mai nege, și de-obiecte,de realități crescând directe(totul însă-ntors pe dos),și mărturisindu-le-n risipă.Căptușit cu faimă și-ntuneric,se-odihnește coifu-apoi, prea mic,nici cât giuvaierul din aripă,pe când, parcă-n plâns, bogat și-istericcade învelișu-i din nimic.
În pământul reavăn al florilorCrește nesiguranța-ntrebărilor:Cine ești tu? Cine sunt eu?Suflete rătăcinde mereu.Cad ploi nesfârșite de susȘi-un cântec de veacuri apusMă face să cred c-am muritPe o planetă cu nume hitit.Și-n burta pământului rosÎngrop trei medalii de osAle celor iubiți ce s-au dus.Cad ploi nesfârșite de sus.În puful proaspăt al norilorCrește neștiința-ntrebărilor:Câte iubiri laolalt-am trădat?De … Citește mai mult
Nedumerire.Când am să trec, și asta mi-o doresc,Pe lângă-un drum uitat și părăsit,Am să mă-ntreb: „Când sunt mai fericit?Când sunt iubit sau numai când iubesc?”.14 Ianuarie 1983, După „alungarea” din Detroit.
Stau privind și azi cum țărmulBraț rotund încet aduceCa pe el amurg și mareFrunte-n frunte să se culce.Tot mă uit de pe terasăCum răsar în soare-apunePe râpi sterpe maci de flăcări,Pe talazuri micșunele.Urmăresc, pe când BalciculDe pe cap dezleagă-aleneVânătul turban al serii,Păsări negre peste mare.Cu aripile întinseCad pe ape înnoptate –Greu coboară gânduri negre,Gânduri negre, … Citește mai mult
Cine va desăvârși templul iubirii?O coloană i-aduce fiecare;Și la sfârșit, toată lumea-i mirarecă Zeul la rându-i cu a sa săgeatăsfărâmă incinta (nepătrunsul,Acela pe care toți l-am aflat)și în peretele care-a cedatcrește plânsul.
Rai? Setea ta ajunsă la cișmea;Iad? Tău – în care se oglindește-o stea,Căderea-n Beznă de unde am venit,Care ne cheamă-acasă și ne vrea.Rubaiat de Omar Khayyam, traducere de Petru Dimofte
Dacă vântul toamnei a venit cu noriiGata să-și reverse ploile-n visări,Gândul meu tresare și, de apăsări,Trece și aleargă-n țărmuri iluzorii.Poate îl așteaptă coardele viorii,Care-l fac să uite ploaia-n depărtări,Stropii reci în valul nesfârșitei mări,Dincolo de umbre, să-și găsească sorii.Dacă e lumină-n lumi de peste zăriUnde visul toamnei nu e sclav schimbării,Voi învinge, singur, lungile-nserări.Și voi … Citește mai mult