Versuri corectate și adnotate
Coloană de lumină în azur,Mi-i gândul tot mai proaspăt și mai pur.Îl dăruiesc din slăvi, de pe pământ,Ca cel mai avântat din câte sunt.Lumina-i grea din zări să se resfire în largi eșarfe de iubireCă anii mei aproape-s de sfârșit?Cât de aprins e ceru-n asfințit!
Stele, piciorușe de aurPlimbă-ncet pe calea bolțiiSă nu turbure pământulAdormit în poala nopții.Codrii-s muți, în ascultare.Frunzele-s urechi verzui.Muntele ca-n vis întinde– Umbră lungă –, brațul lui.Dar ce cheamă și îmi umpleInima cu-ecou-i clar?Să fi fost glasul iubiteiSau privighetoarea doar?
După atâtaceață,unacâte unase aratăstelele.Respiraerul rececare îmi lasăculoarea cerului.Mă recunosco imaginepasageră,Prinsă într-un vertijfără capăt.
Știu un zvon pe de rost,clipa trece în zi:ce va fi, a mai fost,ce a fost, va mai fi.Efemera-și găsiîn secundă un rost.Ce a fost, va mai fi,ce va fi, a mai fost.Cine-și poate zidiîn uitare un rost?A mai fost ce va fi?Va mai fi ce a fost?.Și-acel foșnet sublimca un râs de copil:haveil havulim … Citește mai mult
Casa mea lângă ruineEste înălțată trainic,Sălcii vechi numai suspineFreamătă-n apusul cainic.După mine va fi oareCineva să nu mă uite?Căci tristețea nu mai doareViețile demult trecute.
Ploi pure, femei așteptate,Fața pe care o ștergeți,A sticlei hărăzită chinurilor,E fața răzvrătitului;Cealaltă, sticla fericitului,Stând lângă foc se înfioară.Eu vă iubesc, mistere gemene,Pe care vă ating cu degetele;Mă doare, sunt ușor.
La apus coboarăJar mocnit din cerÎmi inundă ochiiCu rugini de fier.Aprigă ninsoareDe scânteie viiCaldă dezmierdarePeste aripi gri (2X).Curg în șoapteZori de noapte.Dorm albe stâncileNegre-s văileȘi deasupra lorPlânge un izvor.
Stăm unul lângă altulAvem clipa înspumată de tsunamiȘi nu-i de mirareCum inima se-nnegureazăDe întristareaCe zilele ni le scrutează.Vezi vântul cum smulgeUna câte unaFrunzeleDin ramuriPrecum din pomul viețiiZi și noapteTimpul ți le ia ofrandă.Se pregătesc copaciiSemne întunecatePe albul care vineÎși pierd cu fiecare palăUmbraHieroglife pe cerul încă luminosAl toamnei
De Profundis.Încă un an, o zi, un ceas –și drumurile toate s-au retrasde sub picioare, de sub pas.Încă un an și-un vis și-un somn –și-o fi pe sub pământuri domnal oaselor ce drepte dorm.Lucian Blaga – POEZII – 1982
„La apa Vavilonului…”tulburând clipele somnuluighiersu’ îl zideai la lumânaresemn de duh în răbdare.Vorbele în semănaremelodizau zarea cu zarela apa Vavilonuluitulburând clipele somnului.Rodire în întrebaretaină: cuvintele Domnuluimarea în bobul de saretulburând clipele somnului„La apa Vavilonului…”