Ora
Când lucrurile obosite de-atâta sens.
Adorm pe el,
Ca sentinelele
Cu bărbia sprijinită
În vârful suliţei.
Pereţi, tavan, cer şi univers,
Nu vă lăsaţi totuşi prea greu
Pe mine,
Şi eu mă mai ţin într-un gând,
Ba într-un singur cuvânt,
Care-a şi început să nu mai fie
La un capăt.
Sensul versurilor
Piesa explorează ideea timpului și a existenței, sugerând o stare de oboseală și reflecție asupra sensului vieții. Vorbitorul se simte copleșit de greutatea lumii, dar se agață de un gând sau un cuvânt pentru a se menține.