poeme

Zaharia Stancu – Poemele Mele

de

Vechile mele poeme,Poemele mele mai noiToate pe fruntea ta, stemeDe rouă, de trifoi.Poemele mici din trecut,Poemele-nalte de azi,Proaspete ca un stol de brazi,Din aceleaşi stânci au crescut.Poemele mele de mâineCând voi fi matur şi grav,Cu trupu-ndoit şi bolnav,Cu suflet sfâşiat ca o pâine:Covor înstelat sub aceleaşi picioare,Brăţări pentru aceleaşi mâini,Pentru aceeaşi sete fântâniAdânci şi răcoritoare.

Zorica Latcu – Vinul

de

Vinul.Îmi strâng durerea în inimă, ca-n teasc.Din ea, mustind, poemele se nasc;Și fierbe mustul-n clocot rubiniu,În butii cu cerc de fier de-abia-l mai țin.S-a limpezit apoi în căni de lutȘi locul de mireasmă s-a umplut.Ulcelele-nflorite îl cuprindÎn smalțul lor? și mâinile se-ntind.Să ia din rodul viei. Dar ce vreți,Voi, buze întinate, voi ochi beți?Voi de-nzadar … Citește mai mult

Petre Stoica – Poemele Mele

de

Vai cât de mult vă înșelați vaipoemele mele nu au strălucirea cozii de păunși nici gust de migdale nu auiartă-mă frumoasă domnișoară ilfoveanăștiu că-ți plac sonetele stropite cu eau-de-cologneși iartă-mă iubite profesor de liceuștiu că adori poemele al căror sens e obscuraltfel privirea nu ți-ar fi încruntatăpână și în clipele în care faci amorși iertați-mă … Citește mai mult

Iulian Boldea – Poemul Vinovat

de

Poemul vinovat.În trupul nerușinat al poemului cu limfa și sângele lui înverșunat,cu nervii și mușchii striați cu anatomia lui fragilă,în trupul vinovat al poemului cu oasele lui cu pielea perfidă,cuvintele mute se încolăcesc ca niște șerpi de apă,înțelesurile se destramă, zdrențe și petice ale neantului,în trupul poemului agonic,iluminarea vine încet, tiptil, tiptil,în trupul poemului nerușinat,din … Citește mai mult

Nina Cassian – Stela

de

Atunci, iarna se sfârșea. Acum începe.Eu, tot pe trupul tău rămân și simtcum se răcește unghia-ți de-argint.Nimeni să nu mă-ntrebe.Frumoasă frunte ai, ființă plană,atât de suptă de Orizontală.Tu, dulce rană fără de prihană,tu străvezie, moartea mea de gală.E-un martie-noiembrie perpetuu.Confuzie de anotimp. Doar tuești linia care unește totul,pe care vin spre tine de-a înotul.

Nina Cassian – Crinul Sever

de

O, cât de dulce s-ar lipi între umerii noștriși gura noastră cât s-ar odihni-n sărutdupă atâtea pledoarii: dacă am aveaîncredere, dacă am putea face schimb de noi înșine,dacă sângele nostru n-ar mai desenapajuri și stemeși lei răstignițiși zimbriși, mai alescrinul sever, ascuțit ca o spadă.

Nina Cassian – Iar Când Ploaia Se Preface În Ninsoare

de

Mi-e atât de frică să nu mor în somncă toată noaptea îmi reped inimadintr-o coastă într-alta, numai să nu adormși îmi țin treze palmele și tălpile,înfigând în ele, tot mai adânc,ruginitele mele cuie lipsite de sfințenie.– iar când se luminează de ziuă, văd marele albși mă gândesc că am rămas în viață degeaba.