Poemul vinovat.
În trupul nerușinat al poemului cu limfa și sângele lui înverșunat,
cu nervii și mușchii striați cu anatomia lui fragilă,
în trupul vinovat al poemului cu oasele lui cu pielea perfidă,
cuvintele mute se încolăcesc ca niște șerpi de apă,
înțelesurile se destramă, zdrențe și petice ale neantului,
în trupul poemului agonic,
iluminarea vine încet, tiptil, tiptil,
în trupul poemului nerușinat,
din cuvinte uimite se naște tăcerea,
abia auzită de timpanul nostru neputincios,
în trupul nerușinat al poemului,
înțelesul e rană și rug
pe care ard domol
miresme, culori, forme și linii, chipurile lumii toate,
măști ale nimicului,
măști ale uitării,
măști ale nespusului…
Sensul versurilor
Piesa explorează natura efemeră a existenței și a înțelesului. Prin metafore puternice, sugerează că realitatea este o succesiune de măști care ascund nimicul și uitarea, iar înțelesul este o rană persistentă.