Versuri corectate și adnotate
Lui Nichita.Poemul este ce se vedeși nu se vede mai alesDar cine vede cine credeși are chef de nențeles?.Poemul e sublima iascămai mult și mai ales adâncăDar cine poate nori să pascăcine consumă miez de stâncă?.Poemul este inutilca viața și ca moartea – însăapoi va reveni tiptilfantoma jaloștei deplânsă.Poemul n-are-acoperișnici matcă, nici chezași de legePoemul … Citește mai mult
Tu-mi vorbești de cartea lui NoicaȘi de slipul Laurei StoicaChiar în fața mea așezatăPe fotoliu stai relaxată.N-ai nimic pe sub tricou..Tu-mi vorbești de cartea lui SteinhartȘi de stilul lui Django ReinhardEu te las să-ndrugi în neștire,Însă nu te pierd din privire.N-ai nimic pe sub tricou.Acum zici de unu’ Nichita,Care-și pupă-n talpă iubitaCum te văd așa … Citește mai mult
O, de-aş ajunge să adorm odată!…Mă doare ochiul de minuni şi fum.Vreau să se-ntoarcă toate şi să bată,să salte inimile vechi din drum.Lăsaţi-mă! De ce mă luaţi pe sus?Vreau să rămân aici, între vecini.I-atât de galben cerul spre apusşi prăbuşit cu clopote pe crini.Tu cine eşti, care-ai pierdut cadenţa?Nu mai cunosc pe nimeni, nu mai … Citește mai mult
Când am stat prima dată față-n față cu Nichita Stănescu (mă simțeam de parcă aș fi stat la masă cu Eminescu sau cu Baudelaire) eram la restaurantul Uniunii Scriitorilor cu prietenul meu Traian T. Coșovei. Am fost atunci atât de intimidat de ochii albaștri, foarte depărtați, ai lui Nichita, încât vreo jumătate de oră n-am … Citește mai mult
ÎNTÂLNIREAîn amintirea lui Nichita Stănescu.Ne-om întâlni cândva, în altă casă,în altă viață și în alt destin,o carte cu coperți de brumă groasăvom scrie cu cerneala de arin.Înmărmuriți ca doi masivi de sare,prin rădăcini adânci ne vom legași n-o să știe nimeni ce ne doare,vom lua lumina din aceeași stea.Tu nu mai vii, eu pot veni … Citește mai mult
Sunt român dar mă tratezDomnule e blasfemieRomânia nu-i o boalăRomânia este-un crezRomânia-i pur şi simpluDumnezeuDoamne-i sufleţelul meuDomnuleopreşte-te c-o iei pe arăturămai răucaIon Luca CaragialePoftimRomânia-i o scrisoare pierdută de DumnezeuS-o luăm de la capătSuprafaţă Populaţie CapitalăEminescu Nichita BrâncuşiŞtefan Luchian Rapsodia RomânăNu credeam să-nvăţ a muri vreodatăÎnsă n-ai ajuns expertDovadaPoarta SărutuluiColoana Infinitului.Masa tăcerii.Poftă bună.Costel Zăgan, EREZII DE-O … Citește mai mult
Versuri: Nichita Stănescu,Muzica: Rucsandra Maria Săulean. 1. Cine vrea să se îneceSă se-nece într-o legeCine vrea să-și deie focÎncă are mult norocCă pădurea are lemnDacă-și face-amnaru’ semn. Refren:Și-am zis fluier și-am zis frunzăȘi-am zis femeie lehuzăȘi-am zis piatră ce-a născutPietrele de la-nceput.Și-am zis apă care curgePână când se face sângePână când se face mareCu bocet … Citește mai mult
Lui Nichita Stănescu.Mai mult, frumoaso,Ce-aș putea să-ți cer –Ce-mi dărui tu puțin e?!O, dacă-s pasăre,Sub cerSuflarea ta mă ține!.Iar părul tău înrouratCa busuioculSfințește aerul de susÎn care-mi strig norocul.Ca frunzele din cerCoborGenele tale, sfânto,Sărutând pasărea în zborȘi locul unde cântă.În glasul tăuDe peste aniAud străvechile porunci.Și-mi presur rana cu pământ:Cu ale tale urme dulci.
Cu-nuri „să vâre sfinţii-n iad”, să-nfioareSub mantie-un jude! I-s paşii altieri,Vorbeşte-n italiană – cu dinţii-n scânteieri –Şi-n leneşe accente ruseşti legănătoare.Ochi reci, în smalţ cu-albastrul de Prusia-n chemareAprind trufaşa pară-a diamantelor de ger.În luciul pielii, -n sânul hieratic giuvaer,Regină-ori curtezană, de-ar fi să se măsoare, -.Nici Cleopatra-linx, Ninon motana chiar,Nu suie, nu! pe treapta velitului … Citește mai mult
Leoaică tânără, iubirea, îţi rupe capu’,Poezie căreia Nichita Stănescu, băiatu’,În 1964 i-a dat drumu’.„O viziune a sentimentelor” se numea volumul.Leoaica era tânără, tema era iubirea.Năvăleşte ca un animal şi îţi tulbură firea.E neomodernistă, e artă poetică,Aparţine lirismului subiectiv pentru căAre mărci lexico-gramaticale – tare,Iar titlul este, de fapt, o metaforă careAsociază sentimentul profund de a … Citește mai mult