ÎNTÂLNIREA
în amintirea lui Nichita Stănescu.
Ne-om întâlni cândva, în altă casă,
în altă viață și în alt destin,
o carte cu coperți de brumă groasă
vom scrie cu cerneala de arin.
Înmărmuriți ca doi masivi de sare,
prin rădăcini adânci ne vom lega
și n-o să știe nimeni ce ne doare,
vom lua lumina din aceeași stea.
Tu nu mai vii, eu pot veni la tine,
acolo unde totul e iertat,
acolo unde nu își mai aparține
nici robul blând, nici cruntul împărat.
Și poate că viața noastră-ntreagă
a fost doar mustul tânăr ce s-a stors,
iar vinul bun de-abia acum se-ncheagă
într-un tărâm cu geografie vagă
de unde nimeni nu s-a mai întors.
Corneliu Vadim Tudor
Sensul versurilor
Poezia explorează ideea unei reîntâlniri după moarte, într-un loc unde iertarea este absolută și unde convențiile lumești nu mai au putere. Viața este văzută ca o etapă preliminară, iar adevărata esență se dezvăluie într-un tărâm necunoscut, de unde nu există întoarcere.