Versuri corectate și adnotate
Tramvaiul meu are suave aripi de libelulăSeara mă poartă lin deasupra culorilor aspreMă depune în camera voastră tocmai mâncațiPotârnichi pepit tocmai vă ștergeți barba brumatăÎn vecini copilul primește două clopote la fund auPe terasa înstelată o femeie destoinică mângâieCoarnele diavolului dar apa robinetului picurăTotul ar fi în ordine și chiar în distinsă dezordineNumai că Nichita … Citește mai mult
O, Leonid Dimov, e searăŞi trec femei cu trupuri lungiCa nişte viespii uriaşePe care nu poţi să le-alungiCu mâna leneşă din minte,Femei cu sâni licenţioşiUmflaţi de-un înger pneumaticPân’ la delir în pluşuri roş,Femei ce ne-ar lăsa-n burice,Plutind pe pântec, să murimFără speranţe, fără apă,Cum pe corăbii Gordon PymHalucinând vechi etichetePe butoiaşele cu spirt.O, Leonid Dimov, … Citește mai mult
Când cuvintele mele ți-au umplut gura,Ferchezuite ca pentru o sărbătoare,De sus, stele timide căzut-au de-a dura,Dintr-o gaură adâncă, hidoasă și mare.Te iubeam cu distincție și vulgaritate..Cuvintele mele tăceau laolaltă cu tine,De fapt, eu iubeam numai pietrele toatePrefăcându-mă că mi-e bine, mai bine.Am înțeles că Nichita e-un tainic cuvântDin care-au născut mai târziu necuvinteȘi din Raiul … Citește mai mult
Lui Nichita Stănescu și lui Bogdan Bogdanovic.Tu ce crezi: s-a născut, vreodată cinevadintr-o pricină rotitoare?Tu ce crezi: s-a născut vreodată cinevadintr-o pricină stătătoare?Din ce cauză, a șobolanilor, șobolaniivor să se nască șobolani?De ce libelulele se înmulțesc în libelule?Și porcul, cu ignatul lui cu tot,numai în porc?Numai eu și cu tine,proștii, idioții, lipsiții de ideal,unul se-nmulțește … Citește mai mult
Îndată s-au apucatde au făcut mare și frumoasă nuntă.Trimis-au în toată țarade au poftit pe toată boierimea și mazilimeade la mic pân’ la mare,și de alte căpetenii,ce nu cu poroncaci cu pofta.Și după ce s-au strânsu cu toții la Iași,făcutu-le-s-au oboroace tuturor,de la domnie,de le da toate ce le trebuiede nu cheltuie nime nimic.Așijdere mai … Citește mai mult
Am început să fiuatunci pre când am început să văd,copil fiind, pe omul viucum îşi transformă trupul în Irod.Şi-atunci mi-am zis, cu un surâs,că existenţa nu.. există,că osul meu cel râsu’ – plânse-n perioada cea cubistă,în care domnul Picassofăcuse-un Re doar dintr-un Doşi un pătrat, cum Si bemolul,din bietul alb din var de ou.Apoi, am … Citește mai mult
(Se dedică lui Valeriu Matache)Mai mă las și eu câteodatăîntre un fel de platănenăscut fiindnimeni nu mă va vedea murind.Dar m-apucă dorul cel mai dorde coasta amândurorsă mă nasc ca să și morsă mă nasc ca să și mor.(9 decembrie 1983, revista Flacăra- ultima poezie antumă semnată Nichita Stănescu)
Această piesă este creată după versurile lui Nichita Stănescu – Emoție de toamnă.A venit, a venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,cu umbra unui copac sau mai bine, mai bine cu umbra ta.Mă tem că n-am să te mai văd, uneori,ca or să-mi crească aripi ascuțite pan’ la nori,ca ai să te ascunzi într-un ochi străin,și … Citește mai mult
Ea stă plictisită și foarte frumoasăPărul ei negru este supăratMâna ei luminoasăDemult m-a uitat..Ea stă plictisită și foarte frumoasăȘi eu numai pentru ea trăiescÎn lumea fioroasăDe sub ceresc..[instrumental]Ea stă plictisită și foarte frumoasăPărul ei negru este supăratMâna ei luminoasăDemult m-a uitat..Ea stă plictisită și foarte frumoasăȘi eu numai pentru ea trăiescÎn lumea fioroasăDe sub ceresc..[instrumental]Ea … Citește mai mult
Creier, cap de munte, bradu-n cearcăn-luncă,neauă de-ochi de pruncă mi-arcuiescu punte!Suliţi mai mărunte – ori mai mari – m-aruncăsoarelui poruncă, rază, sau grăunte,făt-frumoasă frunte, întru sacra-i muncă.Oul din ieruncă poate că de unt e –frunze ce-l vând crunte-n argilă s-aruncă,s-aprind-rug pe urmă cu lemn de gorun, căstele-s în speluncă şi-n aramă scurmă.Nu căta în urmă … Citește mai mult