Psihotrop – Mihai Preda – Leoaică Tânără, Iubirea

Leoaică tânără, iubirea, îţi rupe capu’,
Poezie căreia Nichita Stănescu, băiatu’,
În 1964 i-a dat drumu’.
„O viziune a sentimentelor” se numea volumul.
Leoaica era tânără, tema era iubirea.
Năvăleşte ca un animal şi îţi tulbură firea.
E neomodernistă, e artă poetică,
Aparţine lirismului subiectiv pentru că
Are mărci lexico-gramaticale – tare,
Iar titlul este, de fapt, o metaforă care
Asociază sentimentul profund de a iubi
Cu o felină feroce care te face fâşii.
Nu face feţe-feţe, opera are trei secvenţe
Şi sentimentul prinde fiinţă fiind menit să te inveţe.
Prima strofă debutează repetând ce e în titlu
Metafora unei iubiri primejdioase, ştii tu..
Sub forma unei adresări directe, eul se confesează:
Versul doi, verb agresiv, citez: „Mi-ai sărit în faţă”.
Şi-are multe d-astea: „mă pândise”, „m-a muşcat de faţă”,
„Colţii albi mi i-a înfipt în faţă”. Lol, nu i-a făcut faţă..
Ca şi cum, dragostea-i incisivă, devorează,
Eul e acaparat, inevitabil, nu barează
Iubirea brusca. Îl prinde când prinde viaţă,
Rănile nu se ascund. Te-ai prins? Fiindcă sunt pe faţă..
În a doua strofă, întregul univers
Ia altă formă, se metamorfozează. Citez:
„Şi deodată-n jurul meu, natura
Se făcu un cerc, de-a dura”
Mânca-mi-ai toată.. nu, asta nu!
Cercul rotitor sugerează geneza, frate
„Când mai larg, când mai aproape, ca o strângere de ape” (citat)
Cercul simbolizează perfecţiunea iubirii,
Un nucleu existenţial şi-n centru e eul liric.
Devine un fel de „centrum mundi” – un centru al lumii.
Cântecul ciocârliei sugera un sentiment unic:
Fericirea. Ultima secvenţă
Prezintă urmările acestei transformări, în esenţă.
Eul identificat cu această iubire.
Citez: „Alunecă-n neştire pe-un deşert de strălucire”.
„Leoaica arămie” cu „mişcările viclene”
Îl prinde-n mrejele dragostei „încă-o vreme”.
„Şi încă-o vreme”. Asta sugerând tendinţa de-a trăi iubiri eterne,
Nesigur de timp, pe semne.
Bulversat de dragostea care îl acaparează
Până şi propriile sale simţuri se estompează.
Citez: „Mi-am dus mâna la tâmplă şi la bărbie,
Dar mâna nu le mai ştie.” Fir-ar mâna ei să fie!
Avem simetrie la început şi la sfârşit.
Eul se transformă, percepe leoaica diferit.
Opoziţia e în a doua secvenţă poetică,
La nivel universal, lumea devine sferică.
La nivel al metaforei fiinţei, spun unii,
Cum că, cică, apare durerea muşcăturii. (Au!)
La nivel morfo-sintactic câmpul semantic nu-i gol,
Avem termeni şi structuri cu valoare de simbol.
În concluzie, zi de temă şi viziunea despre lume
Şi de neomodernism şi te-ai scos. Pe bune!