moștenire – Versuri.pro

Anna Ahmatova - Moștenitoarea

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Gândeam: cantata e cântată
Între aceste săli pustii.
O, cine mi-ar fi spus odată
Că toate le voi moșteni:
Și punți, și lebede, și granguri,
Și porțelanuri chinezești,
Palatul tot, străpuns de granguri,
Și teii cu splendori cerești,
Chiar umbra mea, sluțind-o dinții
Atâtor spaime vechi și noi,
Cămașă lungă-a pocăinții,
Și liliacul de apoi.
1958

Aurel Rau - Natură Statică

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Ne-am rugat și-am muncit.
Ne-am rugat și-am muncit și ne-am luptat.
Și n-am avut timp de jocuri.
În chip de săgeți pedepsitoare
ne-au fost cuvintele, întoarse-n copilărie.
Și de păsări măiastre lăncile.
Ne-am luptat și-am trăit.
Lângă marile-mpărății întotdeauna.
Și vorbim părinteasca limbă.

Vasile Copilu-Cheatră - Moștenire

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Străbunicul a lucrat cu barda și securea
Și-ntr-un an era gata mânăstirea,
Că scria cu ghilăul în brazi și goruni,
Numai chipuri de sfinți și de oameni buni.
Bunicul a scris mai subțire,
Nu s-a gândit la vreo mânăstire.
Cu degetele sale lungi de fuior
S-a mulțumit să mângâie talia unui ulcior.
Tata a coborât de copil în pământ,
Poate de aceea a împrumutat un chip de sfânt.
Ne mai privind cu anii la cer,
A rămas toată viața numai un miner.
Eu am vrut să cuprind veșnicia din hăuri,
Într-un fluier cu numai șase găuri,
Și tot cânt, de când mă știu că mă cheamă Vasile,
Să mă iau la întrecere cu vreo ciocârlie.

Walt Whitman - Pornind Din Paumanok - 5

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Poeți, filozofi, preoți de mult răposați,
Mucenici, artiști, inventatori, domnitori
de-altădată
Șlefuitori de limbi de pe alte meleaguri,
Neamuri odinioară tari, astăzi smerite,
date-n lături sau zdrobite,
Eu nu cutez a merge mai departe, înainte de a
recunoaște cu evlavie tot ce-ați lăsat
și-a ajuns până la noi, prin vremi,
Le-am cercetat și spun că-s vrednice de admirație
(o spun după ce iarăși un timp le-am privit),
Cred că nimica nu va fi nicicând mai mare, nimic nu va fi mai de preț ca ele,
Iar eu le contemplu îndelung cu luare-aminte și-apoi le dau deoparte-ncet pe toate:
La locul meu rămân, aici, cu timpul meu.
Aici debarcă femeia și bărbatul,
Aici, de pe-această navă cu moștenitorii și moștenitoarele lumii, aici văpaia materialității,
Aici spiritul transformator, înaltul,
Eterna năzuință către țel, finalul țel al formelor văzute,
Mănosul, care-a adăstat destul și-acum pornește iarăși înainte,
Da, iată vine și el, sufletul, iubitul.

Leonida Lari - Focuri pe Deal

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Ard focuri pe deal primăvara
Și fumul lor ia cu asalt
Tot cerul ce-mprejmuie țara
Și-ncet se perindă-n înalt.
Și clipele noastre ca fumul
Se rup de țărână și pier,
Greșind pe alocurea drumul,
Se-nscriu undeva în cer.
Iar noi, când avem dezlegare
De propriul trup în apus,
Doar clipele-acele fugare
Se leagă de noi și sus.
Ci unele-s pure și pline,
Ci altele-s tulburi și seci,
Dar toate decid, în fine,
O patrie-a noastră de veci.
Ard focuri și suflul se strânge
În aerul vremii, vâscos,
Ard focuri pe deal, nu plânge,
Dacă ai trăit în Cristos.

Florența Albu - Pasărea Poetului

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Suntem într-un fel
vânătorii „păsării care nu există” –
pasărea pe care poți s-o imaginezi cum vrei
s-o colorezi în toate culorile cerului
cu aripi imense, minuscule, suprapuse,
poți mai ales să-i ascuți cântecul,
altul, după fiecare ceas al luminii,
după foșnirea pădurii și spaimele frunzelor.
Pasărea poetului
lăsată prin testament
unor pierde vară și toamnă
ca noi.

Ion Brad - Poeții

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Poeții nu-s normali, se spune-ades.
Dacă ar fi ca noi, n-ar fi prea bine.
Cine-ar sădi credința din eres
Și-ar înmulți cuvintele divine?
Adu-i pe lume, Doamne, să ne-nvețe
Cum să scăpăm de-atâtea disperări,
Să îndrăznim visările mărețe
Și din pâraie să întindem mări!
Nici după moartea lor noi n-avem pace,
Călcăm pe urma lor ca-ntr-un extaz
Străină lumea, vine mai încoace,
Lacrima lor ne curge pe obraz…

Daniel Aurelian Radulescu feat Goeteri - Tatăl Meu

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

De ce nu sunt creat la fel,
„Integrul” dex-dicționar?
De ce nu-s bunul planetar,
De ce nu sunt un eternel?
Îl am în minte drept, semeț;
Avea o alură de stăpân,
Esența, la superlativ, de bun.
Era timid și îndrăzneț!
Mi-a dat aviz de calitate
Cu tot ce-n timp a adunat
Intuitiv, din învățat.
Fructu-i sunt la maturitate!
Îl mai iubesc și-acum visând.
Îl am în piept, picior, în minte,
Îl am în scris, îl am cuvinte.
Îl am în zâmbet, mi-e în gând.
Sunt copia-i… nu vreau umil,
Sunt clona lui de-a fi precis.
Îi am bun-simț la interzis.
Sunt doar rebutul său, copil.
08.07.2010

Nichita Stănescu - Noi

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Noi.
Noi suntem semințe și pământul e al nostru,
știm cel mai bine locul și patima și rostul,
știm cel mai bine legea și mersul înainte,
suntem după nevoie și lacrimă și dinte.
Nu cerem nimănui nimic, însă oricine
dacă el vrea-l numim și prieten și vecine.
Aici și pâinea, sarea, noi le avem la masă,
căci ne-am făcut-o singuri, zidindu-ne o casă.
Nu zicem rău de nimeni, stăpâni peste pământ
Noi suntem în picioare, sub noi străbunii sunt.
De-aceea poate-n libertate să lucească,
deasupra noastră, universala boltă albastră.

Daniel Aurelian Radulescu feat Goeteri - Constituție

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

De la străbuni, ar trebui s-o am solidă,
Căci fizic mi-au dat bună moștenire,
Ce-o simt c-o am în corp și în simțire
Și-am crezut s-o întrețin mereu avidă.
Mi-o vreau dorință-n gând și-n pulsu-mi,
Ce le cultiv pe oase și-n conștiință,
Cu grijă, responsabil de-a mea ființă,
Ce-i numai una.. Ce-s în fond eu însumi.
Și nici nu vreau și n-am cum să mă mint,
C-ar fi cum aș trăi-n sinucigaș,
Sau aș avea-n rărunchi păcatul de ocnaș;
Să-mi fur singur ce am, s-omor, să mă dezmint.
Și sunt produsul multora, din timpuri
Cu-aceleași gânduri, pure-n spre mai bine,
Acumulate strâns ca-n Biblia din mine;
O carte sfântă, peste veac, peste-anotimpuri.
Vreau, ca și mine, toți s-avem tărie
De-a putea singuri să ne-alegem un destin
Robust și drept, să fim înalți, cu spirit fin;
Să fim stăpâni pe bunuri, vise și mândrie.
Așa văd eu, într-o alegorie, o lege
A corpului, precum a țării.. ce-i și-a mea;
Să m-oglindesc cu tot ce sunt, ce vreau în ea,
Eu și cu-ai mei.. nu cei în făr’delege.
De neclintit sunt și n-accept discuție;
Mă jur să mă constitui neîncetat mai nou
Și-am dor nespus să fiu la toți comun ecou,
În speranța într-o sănătoasă constituție.
Și cert, pot ca s-o fac mai bună să ne fie,
Nu cu palavragii fără de școli, doar cu ambiții,
Ce-ncearcă să-și abroge singuri dreptul.. Ei smintiții
De politicieni, cu circumstanță atenuantă-n nebunie..
Într-o hoție, mârșăvie, parșivie și prostie.. de-nvechită seminție!
20. 02. 2011