Poeții nu-s normali, se spune-ades.
Dacă ar fi ca noi, n-ar fi prea bine.
Cine-ar sădi credința din eres
Și-ar înmulți cuvintele divine?
Adu-i pe lume, Doamne, să ne-nvețe
Cum să scăpăm de-atâtea disperări,
Să îndrăznim visările mărețe
Și din pâraie să întindem mări!
Nici după moartea lor noi n-avem pace,
Călcăm pe urma lor ca-ntr-un extaz
Străină lumea, vine mai încoace,
Lacrima lor ne curge pe obraz…
Sensul versurilor
Piesa celebrează rolul poeților ca surse de inspirație și credință, subliniind importanța lor chiar și după moarte. Ei ne îndeamnă să visăm măreț și să depășim disperările, lăsând o moștenire emoțională profundă.