metafore natura – Versuri.pro

Serghei Esenin - Iepe Corăbii

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

I
Dacă lupii urlă la stele, pricepe:
Este semn că ceru-i aprig ros de nori.
Iepe-au burți de nea rupte ca să fete,
Pânzele-s pictate-n zări cu negre ciori.
Nu-și va scoate iarăși ghearele azurul,
Din duhoare viscol rătăcește gros,
Și-n nechez furtuna leapădă-mprejurul
Prin păduri cu cetina aurie jos.
Auziți cum urlă-n asfințit, se scoate?
Grebla zorilor țesală-n păduri,
Voi visarăți clipe-n brațe retezate
Spre țara promisă-n vechile scripturi.
Navigați, urcați peste cerești ape!
Vărsați croncănit, ciori în curcubeu!
Și pe-un ram curând vântul o să sape
Frunza veștejită peste capul meu.
II
La cine strigi, țarină, să te vadă?
Ori e-un vis zadarnic ca să mă îmbăt:
Secarea e-n vânăta groază galopadă,
Crânguri lăsă-n urmă și sate-ndărăt.
Nu, nu-i decât geru-n goana sa buimacă.
Și ferestre sparge, uși scrâșnind brutal.
Chiar soarele-ngheață-n chipul de băltoacă,
Tremurând tăcerea-n pișălău de cal.
Cine ești, Rusia mea? Și cine-ți înghite
Lamura omătului viscolit și pur?
Câinii-n drumuri latră cu guri hămesite
Marginimea zării de jur-împrejur.
Ei nu au nevoie-n depărtarea șuie,
Pe ei lângă oameni la căldură-i pui.
Domnu-i dă lupoaicei puiul pe-astă lume
Omu-n disperare-l sacrifică lui.
III
Și-atunci în versuri, cine-i de cântat,
Furibund în flăcări printre leșuri dese?
Priviți voi femeilor, totu-i cer holbat,
Un al treilea ochi din buric îi iese.
Iată-l! Orb pășește în jurului loc
Și răsare-ntideri ca o luna plină.
Și de mine Însumi, cred, mi-am bătut joc,
Când cânt musafirul ce are să vină.
Dar unde-s ceilalți unsprezece frați,
Arși de lampa mică-n golașele sfârcuri?
Poete, de vrei să te-nsori, tu ia-ți,
De mireasă miaua suferindă-n smârcuri.
Mergi la-mpărtășania de lână-n ogrinji,
Și topește-n cântec vorbele-i de ceară.
Hainul octombrie, prin mestecenii stinși,
Smulge ca din umbră ultima brățară.
IV
Hai, veniți la mine jivinelor, hei,
Vărsați-mi veninu-n palme cu revoltă.
Timpul e ca luna să-și vadă-ale ei,
Să nu mai agite norii de pe boltă.
Voi fraților-câini si voi surori cățele
Sunt si eu de oameni prigonit în stepe.
Nu vreau să am ciori pânză în vintrele
Iepelor-corabii nu voiesc să fete.
Dacă foame-mi vine în surpări din pod
O să-mi smulg din păr pe neașteptate,
Din propriu-mi picior jumate-l rod,
Lăsîndu-vă vouă rest o jumătate.
Voi de oameni veșnic să-mi despart ursită,
Vreau ca voi să pier, ca voi să apun,
Decât să scot lumea ca a-mi fi iubită,
Mai bine-aruc piatra-n propiul eu nebun.
V
Voi cânta în viață doar însuflețirea,
Caprele si iepurii-n cântul meu firesc.
De pricini stârni-vor în adânc mâhnirea
Și atunci în versuri eu am să zâmbesc.
În piepturi purta-vom bucurii și-n greu,
C-un șuier salbatic inima-i vioaie.
Frunza-ngălbenită a capului meu,
Toamna, grădinar, va veni s-o taie.
Hainule octombrie în păduri ești crunt,
Drum tău străbate-n plete aurore,
Și-a venit poetul pe acest pământ,
Să-nțeleagă totu-n zbor de goale ore.
Și-a venit să simtă-a inimii vii treceri,
Să sărute amurgun-n vaci ce bat tălăngi,
Și-n adânc străbate cantecul din seceri,
Ca mălinu-n floare pe solare crengi!.

George Călinescu - Nova Mihi Apparuit Beatrix

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Cum ea păși tăcută pe drumurile serii,
țipând fâlfâitoare spre alba arătare,
se ridicară pasări din patru părți de zare,
într-un vârtej de slavă, ca frunzele puzderii.

Și chiparoșii negri și frasinii eterici,
și ulmii nestatornici vuind pe-a orgii gamă,
se-aprinseră în creştet ca solzii de aramă,
când plouă cu lumini pe turle de biserici.

Ca un arhanghel falnic strălucitor la față,
ce pâlpâe-ntre noapte și între dimineață,
înveșmântat în aripi de fulgere și pară,

oprindu-se la mine surâse fără vină:
ci grei de dulce spaimă genunchi-mi se plecară,
iar pleoapele-mi căzură uimite de lumină.

Gheorghe Tomozei - Raul cu Un Singur Mal

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Singuratic și pal,
Curgând din prunci spre strămoși,
Spart de trestii și pești somnoroși –
Sunt râul cu un singur mal;
Apă strânsă doar într-o singură
Picătură irosindu-se triumfal,
Torent și tot astfel nimicură –
Sunt râul cu un singur val;
Tras în de sine, totuși în curgere,
Mormântul tăindu-mi-l în aval,
Cenușă sunt și ceară de fulgere,
Sunt râul cu un singur mal…
(Vol. Un poet din Tibet)

Lucian Blaga - Peisaj Transcendent

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Cocoși apocaliptici tot strigă,
tot strigă din sate românești.
Fântânile nopții
deschid ochii și-ascultă
întunecatele vești.
Păsări ca niște îngeri de apă
marea pe țărmuri aduce.
Pe mal – cu tămâie în păr
Isus sângerează lăuntric
din cele șapte cuvinte
de pe cruce.
Din păduri de somn
și alte negre locuri
dobitoace crescute-n furtuni
ies furișate să bea
apa moartă din scocuri.
Arde cu păreri de valuri
pământul îmbrăcat în grâu.
Aripi cu sunet de legendă
s-abat înspăimântate peste râu.
Vântul a dat în pădure
să rupă crengi și coarne de cerbi.
Clopote sau poate sicriile
cânta subt iarbă cu miile.

Ilarie Voronca - Păunii Culorile Năvălesc în Priviri

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Ce frumoase instrumente de muzică sunt peștii
în acest glas străveziu ca un acvariu
toporași toporași alunecă în oglinzile somnului
tâmplele se-nfioară ca fetele la horă
și noaptea pune o rugină pe fiecare măr domnesc.
Un clopot de ape respirarea dar câmpurile
poartă funde de fum și pădurea e o fereastră de răcoare
stele ca unghiile rănesc aerul,
pe mâini toamna desface o lumină.
Izvorul rece al frunții peste tăcerea mea
o pasăre îți adoarme pe buze
dar glasul tău ar putea fi o catifea
genele descriu în argintul minutului frunze.
Orice cuvânt e un robinet de aici
pentru amintirea cu gust sălciu în artere
sub cerul bolnav norii sunt urzici
în ochiul tău șoimul albastrului piere.
Colinele sub cascada lumii spălătorese
își leagănă ca viori pulpele pline de sâmburi
priveliștea cu ierburi e caldă ca o iesle
și-n livezile sângelui se îmbulzesc cirezile de vânturi.
Lampa din cenușa nopților lampa
un surâs îți lasă pe degete bronzul ca un fluture
și pașii depun o zăpadă în glastrele vocilor
cum înalță ferigi mâinile
primăvara îți încearcă mușchii precum coarde de pian
peste apa umerilor se rotește rață sălbatecă spasmul
întunericul izbucnește din toate părțile ca un incendiu
sălciile albesc ca oase draperiile
și glasul tău adoarme pe genunchii mei
ca botul câinelui de vânătoare.

Ilarie Voronca - Capul Legat de Soare

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Dar am râs atât de luminos între hamurile iernii,
Cuvintele trezite pe gingiile zăpezii,
Și umbra între cristale ca o rufă înghețată,
Până ce capul în aerul greu îl legi puternic de soare.
O! Flacăra rece în mâini ca un bulgăre de zăpadă,
Și-un viitor văratec în strălucirea surprinsă,
Așa focul se dezbracă de flacără ca de-o păstaie
Și rămâne numai, mazăre, cenușa tulbure dintr-o după-amiază.
Și când te desfaci din străzile atârnând pe umerii tăi
Ca niște serpentine după ce părăsești orașul ca o sală de bal,
Și-ajungi între pătlagini prin febra aeriană,
O auroră încearcă râsul din clapele fântânii.
Nu-ți mai întorci fața ca un crepuscul prin coline,
Cu ziua spartă lacăt la porțile grădinii,
Atâția ochi smulși din țărână o dată cu tulpinile,
Și dimineața – clește scoate cuiele stelelor.
Tot timpul capul e legat, cu panglici, de soare,
Fructul tăiat în două de o căldură liberă,
Și după aceea capul rămâne îmbibat de lumină
Cum și apele și aerul păstrează ceva din lumina apusă.
Singurătăți, voi, mânați mai departe cirezile de flăcări,
Și focul poposește în orișice colibă,
Cuvântul pe care-l duci la ureche atent ca pe-un ceasornic,
Cuvântul de iubire scoborând de pe culmi ca pe-un cioban.
Duceți-mă și pe mine la vale turme miraculoase,
Prin evocări și sete litera presimțită,
Vedeți, departe e umbra care râcâie pământul,
Voind să tragă după dânsa trupul însuși ca pe-o umbră.
Lângă iarna care s-a oprit limpede în mine,
Cum îngheață în țevi pumnalele de apă,
Și capul va rămâne încă încleștat în soare
Ca o rădăcină pe care furtuna n-a putut-o smulge.
Sau lângă tăcerea, creangă sfărâmată sub talpă,
Când iarna capătă tonuri din alte anotimpuri,
Ca un flaut în care distingi un glas de femeie,
Și ochiul e plin de un reflex al nopții,.
Dar capul va rămâne încă legat de soare,
Până ce craniul va fi în rocă zăcământul de radium,
Până ce poemele ca niște vase comunicante,
Se vor goli de toată lumina hohotind în iarnă.

Ilarie Voronca - Invitație la Bal

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

I.
Închis abur după amiaza în grilaj stea;
Înger, trenul înaintează cu degetul pe buze,
Rupe serenadele mașinilor de scris,
Toate planetele au poposit în acest
Catalog de mașini agricole: Sena
Praștie între surâsuri.
Feldspath, fruntea și prin pupile sonerii
Fulgeră,
Ce cale ferată arterele tale cu sânge și gări,
Un pas ca o cicatrice în argilă chemări,
De la brâu câmpul cu prepelițele în tolbă.
II.
La câțiva pași liniștea s-a deschis coridor
După saltul lăcustelor în gând,
Ca bromura, gestul tău îmi face bine uneori,
Văd prin pomi respirația ta electric luminând.
Drum, dinam bandajat excepțional.
Casele se îmbrățișează în visul de vară,
Tinctură de iod acest amurg cu rădăcini și amnar,
Cât miresmele se împart ca afiș electoral.
Părul tău a spălat atât de chimic orele,
Știu pe dinafară vapoarele, ezitările,
Orașul, viața ta, ca tabla înmulțirii,
Te port în mine ca un registru copiat.
III.
Sunt ochii tăi cu terenuri sportive,
Cu câmpuri și sonde de petrol,
Cu hipodromuri, cu hangare de avioane,
Ce tipografii, ochii tăi
Și pupilele tale, rotative imense,
Cum se desfășoară din privirile tale
Toată viața mea
Ca un jurnal cu ultimele știri.
IV.
Și uite în șarpe pieptul ca o savană în flăcări,
Cu cai sălbateci și dezlănțuirea aerului cu vegetații
Tropicale, creierul lovește semne S. O. S.
Dezolat, dezolat,
Un țipăt ca o pasăre sau stilou,
În obraz vântul îți aruncă vitriol,
Ochiul tău fumegă precum un sat siberian.
V.
De aici asculți ruga pietrelor cu zmeură și mușchi,
Înserează ape cu plute și, foarfece, glasul
Taie mireasma brazilor. Peisajul ca un șal transilvănean,
În verdele acestui minut, să jucăm cu inimile biliard.
Te invit, agricultor al măduvei și nervilor mei,
Ară-mă, treieră-mă, plouă-mă,
Deschide-mi, supapă de siguranță, aorta,
Iată: noaptea intră în odaie cu toată stima.

Ion Caraion - Medalionul Lichenilor

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Fluturii mei, fluturașilor,
vă cunosc după urmele pașilor.
Mă uit: dealurile, câmpia,
Ni i-a pustiit ceața și ni i-a….
Orizont obscur
reașterne-li-se-n jur.
Pasărea nopții nu știe:
apa mea a murit. Apa vie.
Și copacii de coșmar și de tuse
nu se mai lecuie, nu se.
Muma pădurii, de peste tărâmuri,
s-a puit în poveste.

Nahapet Kuceac - Ochii Un Ocean; Sprânceana

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Ochii? Un ocean; sprânceana – mult mai neagră decât norii.
De la florile de roze în obraz ți-ai pus bujorii.
La ce-i bună lumânarea? Tu aduci pe lume zorii.
Cu-ai tăi sâni și-a lor lumină chiar și-n morți trezești fiorii.

Tudor Arghezi - Vaca Lui Dumnezeu

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

De prin vârful pomilor
A venit o boabă-n zbor
De cafea,
Năclăită în perdea.
Dumnezeu când i-a făcut
Ființa din scuipat și lut,
Cu o pensulă de zdreanță
A vopsit-o cu faianță
Și i-a pus ca din greșeală
Două coji cu căptușeală
În spinare,
Ca să zboare,
Și aproape în zadar
Patru puncte, ca de zar,
Se gândea atunci că nu-i
Greu să fie vaca lui.
Ca un nod de broderie
Neagră și cărămizie
Care mișcă și se zbate,
S-a-nnecat pe jumătate
În nemărjinire-albastră
Din fereastră.
Și fiindcă răsar în ață
Stelele de dimineață.