Cum ea păși tăcută pe drumurile serii,
țipând fâlfâitoare spre alba arătare,
se ridicară pasări din patru părți de zare,
într-un vârtej de slavă, ca frunzele puzderii.
Și chiparoșii negri și frasinii eterici,
și ulmii nestatornici vuind pe-a orgii gamă,
se-aprinseră în creştet ca solzii de aramă,
când plouă cu lumini pe turle de biserici.
Ca un arhanghel falnic strălucitor la față,
ce pâlpâe-ntre noapte și între dimineață,
înveșmântat în aripi de fulgere și pară,
oprindu-se la mine surâse fără vină:
ci grei de dulce spaimă genunchi-mi se plecară,
iar pleoapele-mi căzură uimite de lumină.
Sensul versurilor
Piesa descrie o apariție divină a unei figuri feminine, posibil Beatrice, într-un cadru natural mistic. Naratorul este copleșit de această apariție, simțind o spaimă dulce și o lumină orbitoare.