Versuri corectate și adnotate
Doar aureolaÎn jurul cuvântuluiO aureolă palpabilă, desigur,Și chiar voluptuoasă,Dar nu mai puțin inconsistentă,Nu mai puțin trecătoare;O aureolă care poate fi biciuită,Flămânzită, siluită, ucisăSau care poate muri pur și simpluStingându-se de la sineDupă ce și-a făcut datoria,După ce a luminat ca un semn,Ca o flacără deasupra comorii.
Ce departe am mers peste tăciuninu ştiu decât molia perfidădin cartea grea de rugăciunişi tantalizaţii sfinţi dintr-o absidă. Ce-aproape am fost de eresştie doar aripa sanctificată-n şoapteşi afişată-n sens orar inverspe o tabelă a zborurilor întârziate. Ne-am infectat cu repetabile minunila umbra psalmilor stinşi pe buzeîntre mirarea sublimată în căpşunişi indecenţa unghiurilor obtuze.
Hei, praștie, pramatie,cu piatră mă zvârli,cu piatră mă-mproști.E o greșală.Eu sunt tânărul Davidși un altul e Goliat,cel mai uriaș dintre proști– și proștii și răiisunt oști.
Din zorii secolului se discutădacă poezia este înăuntru sau afară.La început a învins înăuntrul, apoi a contracarat violentafara și după ani s-a ajuns la un forfeitce nu va putea dura, pentru că afarăe înarmată până-n dinți.
Două bogății: Minasși cuvintele.Să mergi de la una la alta, culegândfăina, fierul, substantivul, sunetul.Să te odihnești de una în cealaltă. Cuvinteleasumând codul mineral.Minereuri muzicalizându-se în vocale.Ca un păstor să te simți: peste minunate turme.
Închide ochiul, ochiul golRămas deschis în pisculCatapetesmei vechi,Semn al privirii numai,Orb acum,Încremenit în primul lui eres.Închide ochiul, fă ceva,Mișcă puțin pupila de sub fum,Apleacă-ncet pleoapa,Zgâriind vopseaua vecheCu genele,În semn c-ai înțeles.
Pumnalulintră în inimăca fierul pluguluiîn sterpul pământ.NuNu mi-l înfige.Nu.Pumnalul,ca o rază de soare,incendiază adâncuriîngrozitoare.NuNu mi-l înfige.Nu.
Ai închis marea în ochi (x 4).Ai închis marea în ochiÎn ochii mari ai închis mareaÎn ochii mari ți se zbateValurile toateÎnspumate mă privesc.Ai închis marea în ochi (x 4).Ai închis marea în ochiÎn ochii mari ai închis mareaÎn ochii mari ți se zbateValurile toateÎnspumate mă privesc
Soarta.Era atât de crăcănatăîncât Caligula pe caltrecea cu-ntreaga lui armatăsub ea în marșu-i triumfal.Era femeie? vrăjitoare?Din toate, poate, câte-un pic.Și o privire călătoare –și fruntea ei era un dric.-Eugen Jebeleanu -ARMA SECRETĂ-1980
Smerit, dar ochiul să măsoareEterna lumii țesătoare!Doar o pedală mișcă mii de ițe,Suveici aleargă-acolo-ncoace;Se-mbină firele pestrițe,Doar o unealtă fire mii preface!Nu din cerșit sunt adunate,Urzite-s în eternitate:Un mister cu-mpliniri eterneBăteala-n zbor să poată-așterne!