Versuri corectate și adnotate
Cine să vină, sălbatic și rece, cine să vinăSă ne facă ultimul semn?Cine să ne așeze sau să creascăÎntre tine și mine, cineSă sfâșie, ori să stingă, ori să nu ierte,Ori să ne ascundă unul de altulCa și când n-am fi fost?Cine să ne golească privirile și să ne-nghețe buzeleȘi apoi să ne uite?Cine, chiar … Citește mai mult
Sunt ca un steag ce flutură departe.Presimt vântoasa și de ea am partecând dedesubt nimic nu mișcă încă:ușile-ncet se-nchid și-n case adâncăe tihna; și nici gând de geamuri sparte.Atunci știu că-i furtună și îneculmă paște; și recad în mine însumica marea; și sunt singur pe de-a-ntregulși-n marea hulă nu se-aude plânsu-mi.
Castel cu herbul în ruinădeasupra porții prinse-n drugi.Culmi, câte două, se îmbină,în jur, ca mâini unite-n rugi.În putredul pervaz, o floarealbastră – tandru luciu are.Pe gânduri, însă, nici o doamnănu vezi, în vreo fereastră… Oaresă fie doar albastra floarecare să intri-aici te-ndeamnă?
Mă uit prin gratii – unde e afarăși unde e înăuntru?Cu cât mai grea e-acolomișcarea-n cerc în jurul unui bliddecât aici mișcarea blidului înverșunatîn jurul frunții mele?.Ia o țigară! – dac-o rupi în două,ai să fumezi și mâine.Și orice rupi în douăîți mai ajunge pentru înc-o viață..Întind o mână prin zăbrelespre ochii tăi tăcuți..Tu să … Citește mai mult
E noapte și stau la post:Au rămas toate câte-au fost,Și cântece și amintiriAgățate de plase subțiriPrintre crocodili și reptileMai domesticite, mai subtile:Roșii, albastre, domoale,Privind pe ferești vesperaleLa ce anume voi faceÎn aceste vremi de fericire și pace.Eu însă nu fac nimic.Mă simt redus la cel mai micNumitor al acelor releFăptuite-n dăinuiri paralele..Dar să lăsăm matematicaȘi … Citește mai mult
Inexorabilte succedă şicitește numărul tău de tricou;nimic nu îți incumbăși la nimeni nu mai aparții;cine te-a zămislit era ușuratic,dai de înțeles unui zeucare avansează de-a lungul taluzului.Trezești pământul,aripi de iasomieiau aerulcând severă seara te învelește;dar tu nepăsătornu asculți beznelenici nu te tulbură frigulfără glascare scorojește oaseledinspre carul elegantpe care îl scrutezi tresărindca o insectăfrugală a … Citește mai mult
În albul infinit,zăpadă, nard, salină,și-a pierdut reveria.Culoarea albă umblăpeste tăcutul covordin pene de porumbiță.Fără ochi, fără chip,nemișcat suportă un vis.Dar freamătă pe dinăuntru.În albul infinit,ce rană pură și marereveria lui a lăsat.În albul infinit.Zăpadă. Nard. Salină.
Cel care-a dormit cu frunteape sârma unui zeu în contemplareva încerca zadarnic să atingăo margine a realului.De tot ce i-a fost hărăzitrareori se va apropia –cu ochi halucinați de spaimacă-l urmărește cineva din vis.Orbul antic pe care privireaîl incomodase-ntr-atât să-nțeleagăașteaptă pe țărm cu o bâtă –la fel, de el însuși, se apără.
Râul timpului urlăPe la ferestre: cadavre.Împărțeam frigul morțiica pe-o rație de pesmeți în tranșee.De nici un lucrusufletul meu nu se apropie
Negrii muncindîn jurul vaporului. Arabii vânzând,francezii plimbându-se și trândăvind,și soarele arzând.În port, ațipeștemarea. Arșița pârjoleștepalmierii. Strig: Guadalupe!Dar nimeni nu-mi răspunde.Pleacă vaporul, sfâșiindapele nepăsătoare cu zgomote spumegând.Rămân, în urma lui, negrii muncind,arabii vânzând,francezii plimbându-se și trândăvind,și soarele arzând!