Moulavi – Ascultă Trestia

Ascultă trestia povestindu-și tristețea;
de despărțiri se plânge, spunând:
„De când din mlaștina cu stuf am fost tăiată,
bărbat și femeie
și-au descărcat sufletul prin sunetele mele.
O inimă-mi doresc, sfâșiată prin separare,
ca să-i destăinuiesc durerea nostalgiei,
căci orice ființă rămânând departe de originea sa
caută clipa când o va regăsi.
În orice anturaj m-am lamentat;
îndureraților și fericiților le-am fost însoțitoare;
fiecare mi-a fost prieten, după interes,
fără să-mi caute secretele-n adâncuri.
Or secretul meu nu-i separat de plângerea mea,
dar asta nu se înțelege prin ochi, nici prin ureche.
Trupul n-ascunde nimic sufletului, nici sufletul, trupului;
și totuși vederea sufletului nu-i dată nimănui.”
Plângerea trestiei e-un foc! , nu-i vânt;
să nu fi existat cine nu are focul acesta!
Focul iubirii e cel ce pătrunde flautul,
fervoarea iubirii, ceea ce răzbate în vin.
Flautul însoțește pe oricine s-a despărțit de ființa iubită;
accentele lui dezvăluie secretele noastre.
Să fii totodată, precum flautul, și antidot, și otravă,
îndrăgostitul și confidentul, cine-a mai văzut asta?
Flautul descrie itinerarul cumplit al iubirii
și-ale lui Madjnun aventuri le povestește.
Nu poți concepe acest sens decât aflându-te-n afara lui;
iar ce se spune prin limbă
ascultător n-are decât urechea.
Or dacă plângerea flautului ar fi fără rod,
ea n-ar umple de blândețe tot universul.
Sfârșească-se zilele în care eram îndurerați!
Ca însoțitoare de drum, zilele noastre-au avut
Tristeți arzătoare.
Or dacă zilele s-au dus, spune-le: Duceți-vă!
Eu nu mă tem de nimic!
Dar rămâi cu noi, tu, fără seamăn în puritate!

Sensul versurilor

Piesa exprimă dorul de origine și suferința despărțirii, folosind metafora flautului (trestiei) care transmite emoții profunde. Flautul devine un confident al durerii și un simbol al iubirii.

Lasă un comentariu