Și flautul magic vorbi; tremurată
O notă stângace sălta peste clape
Ca vocile stinse în murmur de ape
Și-ncet simfonia căzu întristată.
Plutea o durere ca-n tainele sfinte
Pe sala cea veche și-n flăcări aprinse
Murea ziua albă pe stofele-ntinse
Iar flautul magic plângea înainte.
Mănunchiuri albastre de mici viorele
Lăsară parfumuri subtile și clare
În preajmă: o dulce și caldă-ntristare,
Și nota ușoară lovea în perdele.
Ea sta glorioasă ca-n razele sfinte
Și iată! În vraja de note ușoare
Iubeam pe frumoasa etern visătoare;
Iar flautul magic plângea înainte.
Sensul versurilor
Piesa descrie o scenă melancolică, învăluită în sunetul unui flaut magic. Versurile evocă sentimente de tristețe, nostalgie și o iubire visătoare, toate conturate într-un cadru natural și misterios.