Versuri corectate și adnotate
Vântul vine de departe, de foarte departe.Vine şi scutură grâul în palmele mele,Scutură grâu şi scutură stele.Lumina vine de departe, de foarte departe.Vine şi-n aur mă-mbracă, în straie de aur,Şi-i spune ciocârliei să-mi cânte un cântec de aur.Ciocârlia zboară şi cântă aproape de cer,Cântece limpezi s-aud de la zare la zare,Şi aripele nu i se … Citește mai mult
Odată am ucis o vrabie.Am tras cu praștia în ea și-am lovit-o.Pe urmă o zi și o noapte întreagăAm tot plâns-o și am tot jelit-o. Nu m-a bătut mama, nu m-a certat.În mână țineam o bucată de pâine.Degeaba mi-a spus, degeaba mai plângi,Ce-ai omorât, omorât rămâne. Mai târziu am crescut flăcăiandru,M-am îndrăgostit nebunește de-o fată.Nu … Citește mai mult
Se duc cocori spre altă adiereŞi clipa învârteşte roata firii.Ne logodim din ţărna zămisliriiCu-o soartă perindată peste ere.Ne pierdem din plăcerea reveniriiŞi orice dor, jertfirea noastră cere.Zidiţi în bucurie şi durere,Ne depăşeşte patima-mplinirii.Dar e o giruetică mişcare,Purtând pe aripi nevăzute lutulÎntors în magmele nepotolite..Şi fiece cocor, fiece floare,Aduc neştiutoare începutulReînvierii noastre tăinuite.
Lămpi ce se sting – speranțe ce renasc.Lămpi ce s-aprind – speranțe ce se sting.Și tot așa, din zori în înserare,Soare răsare, noapte răsare…
Plângi, dulce, vântule prin lunci,curgi, albă, tu, minunea lunii,că alți bunici se fac petunii,că zburdă-n pulbere alți prunci.Că unii vin și pleacă unii,chemați de nu știu ce porunci.Plângi, dulce, vântule prin lunci,curgi, albă, tu, minunea lumii.Joc vechi de-a pruncii și străbunii,legând pe mâine de-atunci,cu-un pod de aur pus genunii.Curgi, albă, tu, minunea lumii,plângi, dulce, vântule … Citește mai mult
Biet om cu fire și necaz,biet om cu zâmbete pe gură.Ți-aud blestem, îți simt custură,îți văd lumina pe obraz.De mii de ani tot vii din ură,să plângi cu nuferi ca un iaz.Biet om cu fire și necaz,biet om cu zâmbete pe gură.Același om, aceiași zgură,cu-același soare în pervaz,cu-același pumn ce nu se-ndură.Biet om cu zâmbete … Citește mai mult
În iarnă, ucigătoarea moarteprin care se strecoară;caută un tată, o soră, un fratele cântă la vioară.Dar când al primăverii hârlețpământului îi redeschide poriimoartea curge pe străzisalutând trecătorii.
Primăvara. O melodie a sevelorprin venele tuturor arborilorse aude,însoțind cânteculvocii noastre prea scurte.Numai prin câteva măsurinoi putem urmanenumărate figuridin nesfârșita gamăa prea bogatei naturi.Când noi vom amuțialții vor răsări.Dar cum să facem acum,mai marea inimă complementară,a o simți?
De când n-am mai mâncat agude,de când n-am mai jucat baba-oarba,de când n-am mai stat la perete,cu ochii deschiși în lutul, în varul, în luna;de când mă rotescîn jurul cojii de ou,albușului, gălbenușului, plodului,de când ciocnesc,de când tot sparg învelișuri,de când tot iesca iar să mă-ntorc– coaja, albul, galbenul, plodul,spre ultimul miez.O, miriști,sentimentul miriștiineant.
Un fir de iarbă îi spune unei frunze veștede: „Ce zgomot faci când cazi! Ai reuşit să îmi împrăştii toate visele de iarnă.”Iar frunza veștedă răspunse indignată: „Jos te-ai născut şi tot jos îţi duci zilele! Lucru lipsit de melodie ce eşti! Tu nu trăieşti la înălţime, şi-a vântului cântare nu te-atinge.”Apoi frunza tomnatecă se … Citește mai mult