Odată am ucis o vrabie.
Am tras cu praștia în ea și-am lovit-o.
Pe urmă o zi și o noapte întreagă
Am tot plâns-o și am tot jelit-o.
Nu m-a bătut mama, nu m-a certat.
În mână țineam o bucată de pâine.
Degeaba mi-a spus, degeaba mai plângi,
Ce-ai omorât, omorât rămâne.
Mai târziu am crescut flăcăiandru,
M-am îndrăgostit nebunește de-o fată.
Nu știu de ce, într-o zi a murit
Și-n altă zi a fost îngropată.
De mult nu mai trag cu praștia-n vrăbii,
De mult nu mai merg la nici o-ngropare.
Soarele apune după niște maguri
Și răsare în flăcări din mare.
Sensul versurilor
Piesa explorează teme precum pierderea inocenței, regretul și acceptarea morții ca parte a ciclului vieții. Naratorul reflectă asupra pierderilor suferite de-a lungul vieții, de la moartea unei vrăbii în copilărie, până la pierderea unei iubiri, ajungând la o acceptare stoică a realității.