Cine-i proprietarul acestor piciorușe uscate? Moartea.
Cine-i proprietarul acestei fețe primitive, pârlite? Moartea.
Cine-i proprietarul acestor plămâni încă în funcțiune? Moartea.
Cine-i proprietarul acestui veșmânt de mușchi? Moartea.
Cine-i proprietarul acestor nervuri nevorbitoare? Moartea.
Cine-i proprietarul acestor creieri labili? Moartea.
Al acestui sânge unsuros? Moartea.
Ai acestor ochi prea puțin eficienți? Moartea.
Al acestei micuțe limbi vicioase? Moartea.
Al acestei repetabile insomnii? Moartea.
Oferit, furat sau păstrat în așteptarea judecății?
Păstrat.
Cine-i proprietarul acestui pământ pietros, bătut de vânturi? Moartea.
Cine-i proprietarul întregului spațiu? Moartea.
Cine-i mai puternic decât speranța? Moartea.
Cine-i mai puternic decât voința? Moartea.
Mai puternic decât iubirea? Moartea.
Mai puternic decât viața? Moartea.
Dar cine-i mai puternic decât moartea?
Evident, eu.
Ai permisiunea să treci, cioară.
Sensul versurilor
Piesa explorează inevitabilitatea morții și dominația ei asupra diferitelor aspecte ale existenței umane. Finalul introduce o figură misterioasă care se autoproclamă mai puternică decât moartea, sugerând o sfidare sau o transcendență a acesteia. Mesajul este unul de contemplare asupra fragilității vieții și a posibilei existențe a unei forțe superioare.