Când Dumnezeu l-a dăltuit pe Kra
A făcut aurul
Și când l-a copt în soare
A făcut diamantul
Când l-a strivit sub povară
A făcut alcoolul
Când l-a rupt în bucăți
A făcut banii
Când l-a suflat în vânt
A făcut ziua
Când l-a spânzurat de-un copac
A făcut fructul
Când l-a îngropat în pământ
A făcut omul
Când a vrut să-l despice în două
A creat femeia
Și când a rostit: „Ai câștigat, Kra”
Pe Mântuitor l-a făcut.
Când Dumnezeu deznădăjduit renunță în sfârșit
Kra ascuțindu-și pliscul spre cei doi tâlhari s-a năpustit.
Sensul versurilor
Piesa explorează un mit al creației, unde o entitate numită Kra este esențială în crearea elementelor fundamentale ale existenței, culminând cu apariția omului și a divinității. Sugerează un proces complex și uneori violent al creației, unde Kra joacă un rol central, chiar și în momentele de disperare divină.