Caliban, sclavul,
cel care a învățat graiul omenesc,
așteaptă.
Cu botul în gunoi,
cu picioarele în rai,
adulmecă omul,
așteaptă.
Nimicul sosește,
nimicul în mantaua magică
a lui Prospero,
nimicul din stradă și din gură,
din amvon și din turn,
nimicul din difuzoare
se adresează nimicului
despre nimic.
Nimicul plămădește nimic,
nimicul educă nimic,
nimicul nu așteaptă nimic,
nimicul amenință,
nimicul condamnă,
nimicul grațiază.
Sensul versurilor
The song reflects on the state of nothingness and the abuse of power, using the characters of Caliban and Prospero as metaphors. It speaks about the pervasiveness of 'nothing' in society, from the streets to the pulpit, suggesting a world where meaning and hope are absent, and where power structures perpetuate this emptiness.