Cel mai mare adevăr al secolului
al XXI-lea
și cea mai mare taină este aceea
că nu există adevăr
lumea adevărată
a fost furată oamenilor
și zeilor
în locul ei Prințul acestei lumi
a pus
o lume falsă
din care curg aur sânge petrol
într-o asemenea lume
am devenit căutător de poezie
am crezut
că sunt căutător al adevărului
și al frumosului
„a fost cândva război”
după acest război în care și eu
am mirosit praful de pușcă
Steinbeck scria
„oamenii simpli au învățat foarte
multe lucruri
în ultimii 25 de ani și nu mai pot fi
mințiți cu vechi cuvinte magice.
Ei nu mai cred în viitorul de aur
alcătuit din cuvinte”
devreme (prea devreme) am înțeles
ceea ce nu au dorit să înțeleagă
poeții preoții
căutătorul de poezie nu a fost
niciodată căutător de „adevăr”
a fost căutător de „frumusețe”
iar frumosul și adevărul formează
o pereche nepotrivită
căci „adevărul” poate fi
urât respingător schilod
iadul lui Dante
nu are nimic comun cu adevărul
dar este teribil de frumos
versurile și poemele geniale
sunt îmbinări obișnuite
de cuvinte și propoziții
gramatica poeziei
este gramatica tăcerii și a absenței
frumosul se naște
din sânul necuprins al naturii se
strecoară
printre buze mai mari și mai mici
poezia oarbă însângerată
începe să vorbească
sunt căutător de poezie
din anul 1938
aplecat deasupra fluviului
tulbure
putred plin de mizerii
al vieții
încerc
să scot ceva din marea de vorbe
vorbesc de o sută de ori
în pustiu
cern nisipul cuvintelor
obosit adorm
atunci zeul fluviului
curat lucid avântat
dispare
mă trezesc cu un bulgăre
de noroi în mâna strânsă
în strălucirea soarelui
în lumina lunii văd
aur
aur aur aur
guano pulverizat în cosmos
în „infinit”
o iau de la început
încep încă o dată
încep de la sfârșit.
2007-2008
Sensul versurilor
Piesa explorează căutarea zadarnică a adevărului absolut într-o lume falsă, concentrându-se în schimb pe frumusețe ca refugiu și scop. Poetul se vede ca un căutător de frumusețe, nu de adevăr, într-o lume plină de mizerie și iluzii.