Vara îmbătrânește; mamă cu sângele rece.
Rare-s gâzele, firave.
În aceste palustre sălașe, doar noi
orăcăim și tânjim.
Diminețile se risipesc în somnul din jur.
Prin stufărișul adânc,
molatic se-aprinde soarele. Muștelor le ducem dorul.
Bolește mlaștina.
Bruma picură păianjeni. E limpede
că spiritul belșugului
altundeva s-a aciuat. Jalnic,
slăbesc oamenii noștri.
Sensul versurilor
Piesa descrie un peisaj autumnal melancolic, unde natura se află într-un declin evident. Broaștele, personajele centrale, resimt lipsa belșugului și dorul vremurilor mai bune, reflectând o stare generală de slăbire și tristețe.