Lumea unui melc pe tipsia unei frunze.
Nu-mi aparține. Să nu o accepți.
Acid acetic într-o butelie sigilată.
Nu-l accepta. Nu-i autentic.
Un inel de aur cu soarele-n el.
Minciună! Minciună și necaz.
Gerul pe-o frunză, imaculatul.
Cazan, sporovăind și pârâind.
De unul singur pe culmea fiecăruia.
Dintre cei nouă Alpi negri.
O tulburare-n oglinzi.
Marea sfărâmându-și oglinda cenușie.
Dragostea, dragostea, anotimpul meu.
Sensul versurilor
Piesa explorează tema iluziilor și a dezamăgirilor prin imagini poetice puternice. Vorbește despre refuzul de a accepta falsitatea și căutarea autenticității într-o lume plină de aparențe înșelătoare. Dragostea este văzută ca un refugiu, un anotimp personal.