Nu vin în seara asta să-ţi birui trupul, fiară
În care-o gintă-şi mână păcatul, nici să-asmut
În pletele-ţi impure o patimă amară,
Plictisul incurabil ce-l vărs într-un sărut.
Cer patului tău somnul adânc şi fără umbre
Plutind sub remuşcarea cu pluş deconcertant,
Şi-n care guşti ecoul minciunii tale sumbre,
Tu care ştii ca morţii mai mult despre neant.
Căci Viciul, care-mi roade nobleţea din vechime,
Mi-a pus ca ţie semnul sterilităţii sale,
Ci-n timp ce sânu-ţi rece ascunde protector.
O inimă neatinsă de colţii vreunei crime,
Eu fug sleit şi palid, gonit de giulgiuri pale,
Şi nu pot să dorm singur de spaimă că-am să mor.
Sensul versurilor
Poetul se confruntă cu angoase profunde și o frică paralizantă de moarte. El caută alinare temporară, dar este bântuit de vicii și de conștientizarea propriei mortalități.