Codrule, mândru fecior,
Știu că tu n-ai niciun dor,
Nici nu plângi, nici nu te doare,
N-ai pe nimeni cu dor mare.
Toamna bate vântul rece,
Ție, codre, frunza-ți trece
Și începi să ruginești,
Tot ca mine-mbătrânești.
Codre cu lăstarii tăi,
Cum s-au dus și anii mei,
Tot așa mă duc și eu,
Rămâne cântecul meu!
Sensul versurilor
The song reflects on the parallel between the life cycle of a forest and the human experience of aging and mortality. It emphasizes the transient nature of life and the enduring power of art and memory.
