Se-ntinde fără de hotar câmpia
În visul liniștii de-amiaz furată..
Doar, ca o liră-n aer spânzurată,
Sus, cântă, nevăzută, ciocârlia.
Dar ce nor alb departe-n drum s-arată?
Tot vine, crește, parcă vijelia
I-ar da avânt și i-ar spori tăria
Cum trece vâjâind ca o săgeată!.
Săltând în fuga roților pripite,
Ca și un monstru cu-aripi înmiite,
Căruța Modei piere la răspânte..
A izbutit doar câteva clipite
Măreața pace-a firii s-o-nspăimânte..
Sus, ciocârlia n-a-ncetat să cânte.
Sensul versurilor
Piesa descrie un contrast între liniștea naturii și invazia modernității, sugerând că, deși pacea este tulburată, esența naturii persistă. Căruța modei reprezintă efemeritatea și superficialitatea, în timp ce cântecul ciocârliei simbolizează eternitatea și frumusețea naturală.