Ca ciocârliei ce-n văzduhuri
Spre soare ciripind se pierde,
Tot astfel sufletul îmi crește
Când te revăd, câmpie verde!
Îi sfânta ta singurătate
De câte ori n-am rătăcit,
Ți-am adormit în iarba-ți naltă,
Sub cerul tău nemărginit!
Sensul versurilor
Piesa exprimă o nostalgie profundă și o conexiune spirituală cu câmpia, văzută ca un loc de refugiu și liniște. Amintirile legate de câmpie evocă un sentiment de creștere sufletească și apartenență.