Acum eu trebuie să mă grăbesc; o parte
din sferă încă sună-n gol și vântul
începe să se-aline. În văzduhuri,
ca-n rumeneala unui măr, se-anunță,
treptat, un licăr sumbru. Sus, pe casă,
o pasăre e singura zvâcnire
care participă la scena asta.
Dar nici căderea vântului, nici partea
din sferă, care sună-a gol, nici sumbrul
presimț din aer nu sunt pentru ea;
și – după metronomica zvâcnire
a cozii ei – nici iminența orei.
1969
Din antologia „Alfabet poetic”, Editura Minerva, 1978
Sensul versurilor
Poezia surprinde un moment contemplativ în natură, unde observarea unei codobaturi devine o ocazie de reflecție asupra trecerii timpului și a efemerității. Pasărea, indiferentă la presimțirile sumbre, își continuă ritmul vieții, contrastând cu starea interioară a observatorului.