Ce vânt ne ia tihna
Și-ar vrea să ne-o spulbere
Cu-această odihnă-a
cântării în pulbere?
Sorginte de-alame
Pe liră și sabie
Un geniu n-adoarme
În colb ca o vrabie.
Priviți – ce stâlpare
La mijloc de iunie!
Poetul dispare
Mușcat de-o petunie.
Dar sabia-liră
vibrează la vămile
Sub care expiră
arhonții și vremile.
Doritele leacuri
din stele și muze
iubirile-s fleacuri
otravă pe buze.
Sensul versurilor
Piesa explorează efemeritatea vieții și a frumuseții, folosind imagini puternice din natură și contraste între elemente precum liră și sabie. Poetul dispare, dar arta sa vibrează, sugerând că, deși viața este trecătoare, creația artistică persistă. Iubirea este prezentată ca o otravă, adăugând o notă de amărăciune și deziluzie.