Dimineața e ca o ghilotină spălată.
– Ce peluză! exclamă lăptarul, iar celălalt
se-ntoarce și-l cântărește lung din privire.
„Are ochi spălăciți ca viorelele”, zice
grebla, și dinții ei strălucesc. „Îi palpită
o vână la gât”, mormăie sapa în timp ce
scuipă din gură hălci din carnea pământului.
„Fleacuri”, răspunde foarfecele, „singura lui
parte mai moale sunt buzele, când surâde…”.
Între cei doi bărbați nu se află acum
decât trei sticle cu lapte, toate trei albe,
și o mare tăcere în care se aude limpede
cum își acordează un greiere scripca.
– Nici o șansă cu intelectuali de-al de-ăștia, regretă
dedicându-se iar florilor sale călăul.
Sensul versurilor
Poemul descrie o scenă statică și tensionată în natură, unde obiecte personificate (grebla, sapa, foarfecele) observă și comentează un lăptar. Atmosfera este apăsătoare, sugerând o amenințare subtilă și o incompatibilitate între intelectualitate și lumea simplă a naturii.