Una și singură,
pulsar
între Alfa și Omega,
lauda locuiește în cerul gurii.
Acolo –
fâlfâit în locul păsării,
cuvântul PASĂRE se ouă în cer.
Acolo –
suferind în locul inimii,
cuvântul INIMĂ nu obosește.
Acolo –
durând în locul iubirii,
cuvântul IUBIRE se-mparte la castori.
Din exil,
Ioan-fără-Limbă
– prințul cu sabia-n teacă –
ne-a trimis veste.
Să așezăm zale ori câlți
între noi
și tăișul lucrurilor.
Să întemeiem
în alb
Împărăția Cuvintelor.
1972
Din vol.”Alfabet poetic”
Sensul versurilor
Piesa explorează puterea și sacralitatea cuvintelor, văzute ca elemente fundamentale ale existenței și creativității. Se sugerează necesitatea protejării limbajului și a valorilor spirituale într-o lume amenințătoare, prin crearea unei "Împărății a Cuvintelor".