Ani răsfățați,
de Moartea,
care știe câte Respirații,
a primit ca dar,
din partea lor,
ademenite de funiile,
săpunite cu nori,
ale Orizonturilor,
care înlesneau,
de fiecare dată,
sinuciderea Clipelor,
prin spânzurare,
în timp ce Destinele noastre,
făceau echilibristică pe ele,
sprijinindu-se,
de Zidurile Binelui și Răului,
atunci când se dezechilibrau,
din brațele amăgitoare,
ale Iluziilor Vieții și Morții.
Sensul versurilor
Piesa explorează efemeritatea vieții și modul în care destinele noastre se balansează între bine și rău, fiind adesea ademenite de iluzii. Viața este prezentată ca un echilibru fragil, amenințat constant de moarte și de iluziile care ne conduc.