Trupuri de cuvinte,
stau ucise la colțul străzii sufletului,
ce mustește de sângele,
apusului din noi.
Clești de nori,
scot fără milă măselele cerului,
care nu mai are cu ce
să-și mai mănânce nesfârșirea,
înfometat,
își plânge ploaia,
ce nu va mai putea roade,
țărâna frunților noastre,
pentru a le spăla de amintiri.
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimente de pierdere și moarte, folosind metafore puternice legate de natură și suflet. Vorbește despre un apus interior și despre amintiri care nu mai pot fi spălate.