Sohrab Sepehri – În Golestan

Ce-ntinse-s câmpiile!
Și munții ce înalți!
Proaspăt e izul ierbii-n Golestan!
Caut ceva pe-aici, poate un vis,
O rază, un fir de nisip, un surâs. Cine știe?.
Din urma plopilor
Răsare pura moleșeală ce mă cheamă.
Mă odihnesc sub ramuri, suflă vântul, l-ascult c-urechile ciulite,
Cine-mi vorbește?
Privesc cum se târăște o șopârlă.
Pornesc din nou la drum.
Îmi sare-n ochi câmpia cu lucernă,
Apoi terenul cultivat cu castraveți,
O solă cu șofran,
Și-uitarea de pământ.
Pe malul unui râu
Descalț sandalele și îmi scufund picioarele-n vâltori.
Ce verde sunt
Și cât de-nfiorat mi-e trupul!
De n-ar veni nicio tristețe de dincolo de munte..
Cine se zbate din spatele acestor arbori?
E cineva! O vacă paște iarbă pe-un islaz.
E miez de vară.
Și umbrele cunosc că-i vorba despre ea.
Aceste umbre nepătate,
Un colț de puritate străvezie.
O, voi, copii ai sentimentelor! Veniți și răsfățați-vă cu jocuri.
Nu-i goală viața:
În ea-i tandrețea, mărul și flacăra credinței.
Și, da!
Hai să trăim cât timp se-mpurpurează macii.
În inimă-mi rămâne ceva ca un desiș de raze,
Ca somnul pâlpâind în fața aurorei.
Și sunt atât de încântat
Că-aș vrea să fug
Până-n străfundul vastelor câmpii
Și înălțimi montane.
Din depărtări răsună un ecou,
O voce ce mă cheamă.