Eu sunt un plop, un tei pre limbă dulce,
În galbenele cronicele de Neculce,
În freamătul de slove ce șoptesc întruna,
Între dactili și rime ca întotdeauna.
Eu sunt născut în tainicele frunze,
În șopote senine printre muze,
Într-un altar de-o seamă de cuvinte,
Între plebeii Limbii ca sorginte.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o identificare profundă cu elemente ale naturii (plop, tei) și cu limba română. Vorbitorul se vede ca parte integrantă a peisajului lingvistic și cultural, născut din frunze și cuvinte.