Vatră-a mea-n paragină,
Meleag parasite.
Iarbă-n tânga coaselor.
Crâng pustiu și schit.
Cinci de toate, izbele
S-au proptit de gard.
Streașinile seara
Spumegă și ard.
Sub stiharul paielor,
Căpriori perechi.
Stropi de soare gâdilă
Mucegaiul vechi.
Bat cu-aripa-n geamuri
Ciorile pe rând
Și-un mălin își flutură
Mânecile-n vânt.
Dar nu-i tot acest cuprins
Doar un basm amar,
Spus de fâșcă seara
Tristului drumar?.
Sensul versurilor
Piesa descrie un peisaj dezolant, o vatră părăsită, evocând un sentiment profund de melancolie și pierdere. Natura, odată vibrantă, este acum martorul tăcut al decăderii, iar amintirile se transformă într-un basm amar.