Se-nvolbură frunzișul cel de aur
În ape rozalii de heleșteie,
De parc-un roi de fluturi pe coclaur,
C-un zbor încet, se-ndreaptă către stele.
Sunt îndrăgostit de-această seară,
Gălbuie vale-n inimă o știu.
Adolescentul-vânt nostalgic zboară
Fetei-mesteacăn fusta pân’ la brâu.
Și-n suflet, și în vale e răcoare,
Amurgu-albastru parc-ar fi o turmă.
În spatele portiței plângătoare,
Clopoțelul glasul dulce-și curmă.
Și niciodată-așa de grijuliu
N-am ascultat a inimii angoasă.
Ce bine e, în iazul rozaliu,
Să te apleci ca salcia pletoasă.
Ce bine e, zâmbind în vârf de claie,
Fânul să-l rumegi cu al lunii bot..
Unde ești tu, nostalgică văpaie –
Nimic să nu dorești, dar iubind tot.
Sensul versurilor
Piesa descrie un sentiment de nostalgie și melancolie, evocat de frumusețea naturii toamna. Vorbește despre iubire și dorința de a retrăi momente trecute, într-un cadru natural idilic.