Nu-n zadar suflat-ai vânt,
Nu-n zadar ai fost furtună,
Cineva spre nou avânt
Ochii mi-a umplut cu lună.
Sub al nu ştiu cui alint
Am uitat tristeţea mută,
Dupa lumea de argint
Tainică şi neştiută.
Nu mă mai frământa-acum
Spaima stelelor eterne.
Îndrăgii al clipei scrum
Şi tăcerea ce s-aşterne.
Toate freamătele tac,
Totul limpezit sticleşte,
Asfinţitul ca un mac
Purpuriu pe iaz pluteşte.
Zâmbetul descătuşat
Spre privelişti se prelinge:
Cerul, vaca ce-a fătat,
Viţeluşul roş şi-l linge.
Sensul versurilor
Piesa descrie o transformare interioară, o regăsire a liniștii după o perioadă tumultoasă. Natura este personificată și devine un simbol al acestei schimbări, culminând cu o imagine idilică a vieții simple și a armoniei.
